"Îmi plac oamenii, îmi plac istoriile şi istorisirile lor. Aş vrea, de s-ar putea, să le aflu pe toate. Le-aş prefera şi le prefer oricărui roman. Pentru că asta sunt oamenii - romane vii. Romane care păşesc apăsat pe tocuri, romane care aleargă în tenişi. Poveşti care respiră şi clipesc. Taine care umblă..."
Nu ne permitem sa observam poezia renasterii ( a zilei , a naturii) in alergatura nebuna de zi cu zi, in oboseala permanenta a asigurarii existentei. Ai zice ca cei mai fericiti sunt pensionarii care, dintr-odata, au timp sa admire frumusetea. Dar ei sunt deja oameni infranti care nu mai au puterea sa o faca. Tare mi-e teama ca asa vom ajunge si noi.