O spun fără rezerve – mă FRAPEAZĂ comunicarea …

0
212

O spun fără rezerve – mă FRAPEAZĂ comunicarea preşedintelui Comisiei de control al SRI referitor la acoperiții din presă: “Nu sunt comod neapărat, în plan personal, cu ideea, dar putem face şi altfel analiza – un jurnalist este un om cu foarte multe contacte, cu foarte multe informaţii care pot fi foarte valoroase, cu acces în foarte multe medii.”

Ei, cu asta chiar am o mare problemă! NU e deloc în regulă să existe acoperiți SRI în presă! Pentru că – să fim serioși! – ei nu vor funcționa doar ca “surse de informații”, ci vor fi în primul rând PROPAGANDIȘTI, așa cum vedem limpede că se întâmplă. Eu NU sunt deloc “comod” cu ideea. Trebuie schimbată urgent legea. Și încep să am mare, maaaare nevoie de ceva mai multă încredere în DETERMINAREA noastră de A SCHIMBA cu adevărat ceva legat de acest SISTEM SINISTRU care ne sufocă de 12 ani!

Iată întreaga declarație a președintelui Comisiei de control al SRI:

“Dacă în anumite zone există interdicţia – judecători, procurori, magistraţi şi în politică, în celelate zone ale societăţii civile nu există interdicţia. Ca atare, dacă este identificat un om valoros care poate contribui cu informaţii la securitatea naţională a României, poate fi şi din presă. Nu sunt comod neapărat, în plan personal, cu ideea, dar putem face şi altfel analiza – un jurnalist este un om cu foarte multe contacte, cu foarte multe informaţii care pot fi foarte valoroase, cu acces în foarte multe medii. Ca urmare, lucrul acesta se poate întâmpla, indiferent că dacă ne place nouă sau nu…”

Posted by | View Post | View Group