În prima zi a Conferinței Internaționale …

0
520

În prima zi a Conferinței Internaționale referitoare la „Interacțiunea între majoritatea politică și opoziție într-o democrație”, Klaus Iohannis a ales să inaugureze dezbaterile vorbind despre “democratură” și despre “tirania majorității”. …În a doua zi a Conferinței organizate de Comisia de la Veneția, am ales și eu să spun următoarele:

“În mod normal, ar fi doar o chestiune de bun-simț, o chestiune de la sine înțeleasă. Însă experiența recentă a României face necesară, în opinia mea, includerea în Raportul final al acestei Conferințe a unei recomandări speciale. – Președintele unei țări (mai ales dacă așa prevede Constituția) ar trebui să rămâna mereu un MEDIATOR în interiorul societății. Ar trebui să fie Președintele tuturor cetățenilor, inclusiv al cetățenilor care nu l-au votat. În nicio țară din lume și sub nicio împrejurare, Președintele nu ar trebui să încurajeze și să participe, în strada, la proteste antiguvernamentale și îndreptate împotriva majorității parlamentare democratic ALESE! Altfel, Președintele s-ar transforma, pe dată, din MEDIATOR – în INSTIGATOR! Ceea ce nu ar face decât să amplifice conflictul social și ura, în loc să le diminueze…

De asemenea, nu cred că ne face bine fetișizarea protestelor în stradă. Pentru că riscăm să pierdem din vedere că VOTUL însuși poate fi un protest. Atunci când se schimbă puterea și un partid obține singur aproape 50% din voturi, nu e oare și acesta un protest – PROTESTUL TĂCUT al celor care nu ies în stradă, DAR ies la VOT?!”

Posted by | View Post | View Group