Timp de 10 ANI, Consiliul Suprem de Apărare a …

0
94

Timp de 10 ANI, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a fost condus de către un personaj care a reprezentat cea mai mare amenințare la adresa țării. Băsescu Traian va rămâne în istorie ca principal artizan al Noii Securități. Și va ajunge acolo unde îi este locul în clipa în care Parchetul General și DNA vor fi conduse de către procurori adevărați, iar nu de mercenari ai Statului Mafiot!

Dincolo de activitatea Comisiei care trebuie să exercite controlul parlamentar asupra activității SRI, e absolut necesară o Comisie specială de Anchetă care să scoată la lumină întregul ADEVĂR despre Noua Securitate. În pragul Centenarului Marii Uniri, avem datoria, față de poporul român, de a scoate la lumină toate mecanismele prin care România a fost luată ostatică timp de mai bine de un deceniu. Pentru că nu doar SRI-ul lui Coldea și Maior au fost implicate. Mizeria e mult mai mare…

Posted by | View Post | View Group