Am avut un dialog extrem de interesant azi cu …

0
118

Am avut un dialog extrem de interesant azi cu domnul Titus Corlățean, la audierile Comisiei de Anchetă SIPA. A făcut referire la presiuni ale unor ambasadori străini pentru numirea distinsei KOVESI ca Procuror-șef DNA, în 2012. L-am rugat să ofere mai multe amănunte. …Le-a oferit, atât în cadrul audierii, cât și ulterior, pentru presă. Cât a fost ministru al Justiției, în 2012 (aproape trei luni), la domnul Corlățean au venit ambasadorul Olandei și cel al Partenerului Strategic (extraordinarul Mark Gitenstein, cel din poză), insistând și presând pentru ca L.C.Kovesi să fie propusă pentru șefia DNA.

Concluzii:

1. Am tot respectul pentru poziția lui Titus Corlățean! Atât pentru că i-a pus la punct pe cei doi ambasadori (unii ar zice, probabil, că a fost astfel “anti-american”), cât și pentru că a comunicat public acest lucru! Câți miniștri din ultimele decenii au avut curajul și demnitatea de a pune la punct niște ambasadori și de a ne și anunța că au făcut-o!?

2. Dacă ambasadorul Olandei și ambasadorul SUA săreau calul într-un asemenea hal și îl presau fără nicio jenă pe ministrul Justiției pentru a o propune pe KOVESI mare șefă la DNA, asta nu înseamnă decât că distinsa SUFRAGERISTĂ deja le servise interesele (cât fusese Procuror General – două ture) și că urma să le servească în continuare.

3. Ce îi spune unui om cu toate mințile la el faptul că absolut toți ambasadorii SUA din 2004 și până acum, precum și alți înalți reprezentanți ai Partenerului Strategic au sprijinit-o, au medaliat-o, au lăudat-o, au aplaudat-o pe ANTICORUPTA DIN SUFRAGERIE împotriva oricăror evidențe? …Îi spune că, de fapt, L.C.Kovesi a fost și încă este o persoană care le servește INTERESELE! E simplu de priceput pentru orice om dotat cu neuroni funcționali și bun-simț elementar…

Posted by | View Post | View Group
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentFoarte importantă audierea de azi, la Comisia …
Articolul următorMesaj pentru cei cu geacă roșie …
mm
"Îmi plac oamenii, îmi plac istoriile şi istorisirile lor. Aş vrea, de s-ar putea, să le aflu pe toate. Le-aş prefera şi le prefer oricărui roman. Pentru că asta sunt oamenii - romane vii. Romane care păşesc apăsat pe tocuri, romane care aleargă în tenişi. Poveşti care respiră şi clipesc. Taine care umblă..."