România este, pas cu pas, destructurată. Noi, ca …

0
113

România este, pas cu pas, destructurată. Noi, ca popor, suntem aruncați eficient în afara istoriei și a propriului destin. Suntem abil așezați în tranșee și ni se injectează zilnic doze de ură activă. Apoi, fără să înțelegem cum s-a ajuns aici, pornim să ne luptăm unii cu alții golind de semnificație însuși conceptul de „națiune”. Albia pe unde odată trecea un sens comun este acum complet secată. Suntem un neam a cărui soartă a fost cinic suspendată deasupra unei văi infinite.

Nu mai suntem nici România mare, dar nici România mică. Experimente precum dictatura justiției „independente” au reușit să ne scoată atât de pe harta lumii, cât și de pe propriile șine. Un tren deraiat care poartă spre niciunde milioane de oameni care nu își mai află rostul comun…

…Nu e premoniție, e doar privire cu ochii larg deschiși – dacă nu repornim inima acestei națiuni acum (nu anul viitor, nu anotimpul următor, nu luna care vine), atunci ne vom fi ratat poate ultima șansă de a conta frumos pe scena lumii. Și nu o putem reporni decât dacă ne administrăm, colectiv, un sens. Singurul liant e noua perspectivă pe care ne-am putea-o da și pe care lumii i-am putea-o propune. Iar de un lucru sunt ferm convins – România poate renaște doar dacă își acceptă destinul de deschizătoare de drumuri, de neutră țară umanistă care oferă timp și spațiu pentru DIALOG, de teritoriu liber de ură și de cultivator nu doar de grâu – ci și de SENSURI. Dacă vom continua, din contră, să pășim cu capul plecat la umbra tălpilor mari ale altora, atunci vom ajunge, foarte curând, o ruină. – Ruina unui popor cu destinul acoperit și sufocat de buruieni…

Posted by | View Post | View Group
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentNu am obosit să lupt pentru principiile în care …
Articolul următorMomentul adevărului
mm
"Îmi plac oamenii, îmi plac istoriile şi istorisirile lor. Aş vrea, de s-ar putea, să le aflu pe toate. Le-aş prefera şi le prefer oricărui roman. Pentru că asta sunt oamenii - romane vii. Romane care păşesc apăsat pe tocuri, romane care aleargă în tenişi. Poveşti care respiră şi clipesc. Taine care umblă..."