Legea Comisiilor de Anchetă e foarte bună, mai …

0
234

Legea Comisiilor de Anchetă e foarte bună, mai puțin un paragraf!

„Ședințele Comisiei nu sunt publice, cu excepția situațiilor când Comisia decide altfel.”

Acum, că tot avem mâine ultima ședință a Comisiei parlamentare de Anchetă privind alegerile din 2009, pot să mărturisesc faptul că eu sunt cel care a insistat pe toate căile posibile ca ședințele comisiei, inclusiv audierile, să fie PUBLICE. Ba mai mult decât atât, am insistat încă de la început ca totul să se transmită în direct, ca presa să poată prelua tot. Colegul Mihai Fifor (primul președinte al acestei Comisii) a fost de aceeași părere și îi mulțumesc pentru asta!

Sunt trei motive pentru care, deși îmi doresc să semnez și să votez Legea Comisiilor parlamentare de Anchetă concepută de colega Oana Florea, nu o voi putea face în condițiile în care rămâne și acest paragraf: „Ședințele Comisiei nu sunt publice, cu excepția situațiilor când Comisia decide altfel”:

1. Oricât de dedicat ai fi aflării adevărului, oricât de bine țintite, de corecte ar fi întrebările pe care le adresezi persoanelor citate, în cadrul audierilor, există cel puțin posibilitatea de a-ți scăpa ceva – o informație, o nuanță. Oricât de bine ai redacta raportul final, este întotdeauna posibil să omiți ceva, să nu prinzi ceva important acolo. Ca atare, este bine ca presa, ca poporul român pe care îl reprezintă parlamentarii, inclusiv cei dintr-o Comisie de Anchetă, să urmărească (în direct sau înregistrat) audierile și lucrările Comisiei, astfel încât să poate trage propriile concluzii. Dacă urmărim AFLAREA ADEVĂRULUI, este absolut NEFIRESC să dorim ca, prin lege, ședințele să nu fie publice. Ba să fie! Astfel încât oricine să se poată informa direct, să-și facă propria impresie. Nu suntem deținătorii ADEVĂRULUI absolut, niciunul dintre noi. Și tocmai de aceea e bine ca orice cetățean al acestei țări să poată urmări ședințele unei comisii de anchetă.

Ca atare, aș schimba paragraful citat și l-aș formula astfel: „Ședințele Comisiei sunt publice, cu excepția situațiilor când Legea prevede altfel”. Cu alte cuvinte, e firesc și absolut necesar – tocmai pentru că TOȚI CETĂȚENII sunt interesați de AFLAREA ADEVĂRULUI, tocmai pentru că e posibil ca unii cetățeni să sesizeze ceva ce noi n-am sesizat – ca ședințele să fie publice. Mai puțin când Legea prevede altfel, cum e de pildă cazul informațiilor clasificate. Aceasta ar trebui să fie SINGURA excepție!

2. Tocmai pentru a nu plana suspiciunea că cineva încearcă să ascundă ceva, să mușamalizeze, este asbolut necesar ca ședințele Comisiilor parlamentare de Anchetă să fie publice, transmise în direct.

3. Nu faptul că audierea a fost publică l-a determinat de pildă pe distinsul George Maior să NU răspundă la întrebări. Domnul ambasador și fost Director SRI nu ar fi răspuns nici dacă audierea nu avea caracter public, nici dacă se desfășura într-un buncăr la patru kilometri sub pământ… Asta e evident pentru toată lumea! Însă tocmai de aceea a fost foarte bine că întreg poporul român a putut vedea, ÎN DIRECT, cum o persoană care a deținut și care deține în continuare atâta putere REFUZĂ să răspundă la întrebări incomode, obstrucționând astfel activitatea Comisiei, cu scopul împiedicării aflării adevărului.

Tocmai pentru sănătatea DEMOCRAȚIEI noastre, e foarte bine ca oamenii să vadă, în direct, că ÎMPĂRATUL ESTE GOL. De ce am dori să ascundem asta dacă tot facem Comisii „pentru AFLAREA ADEVĂRULUI”?

În concluzie, susțin, semnez și votez acest Proiect legislativ, pe care îl consider esențial, însă numai dacă se renunță la acest paragraf: „Ședințele Comisiei nu sunt publice, cu excepția situațiilor când Comisia decide altfel”.

Posted by | View Post | View Group