Când te lupți cu Statul Paralel, ce-ar fi să …

0
194

Când te lupți cu Statul Paralel, ce-ar fi să începi prin a nu (mai) lucra în echipă cu cei care l-au creat!? Cazul #HĂINEALĂ…

1. Protocolul SRI – CSM (l-am analizat deja – e odios, ca și protocolul SRI – PG) a fost semnat din partea CSM de Alina Ghica și de distinsa Oana Schmidt HĂINEALĂ (președinte și vicepreședinte CSM).

2. Despre Alina Ghica și distinsa HĂINEALĂ, fostul membru CSM Toni Neacșu susține că ar fi fost implicate în procesul de redactare a celebrei #ERATE a Curții Constituționale, trimisă la 5 dimineața, prin care Băsescu a fost ajutat să rămână în funcție în pofida celor 7,4 MILIOANE de voturi exprimate pentru demiterea sa.

3. Distinsa doamnă HĂINEALĂ e un procuror special – unul pasionat de… studii de securitate. În perioada 2008 – 2010, a urmat cursul de Master în „Stiinte Militare şi Informaţii”, la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” (Academia SRI…). De asemenea, în 2008 a participat la cursuri de specializare pe tema “Studii privind securitatea naţională – Evaluarea informaţiilor”, la Colegiul “Galillee” din Israel.

4. Încă de anul trecut, mi-am manifestat indignarea față de cooptarea distinsei HĂINEALĂ în echipa Ministerului Justiției (ministru – Florin Iordache), apoi în echipa Ministerului de Interne (ministru – Carmen Dan). În prezent, deși acest lucru pare imposibil, distinsa doamnă HĂINEALĂ e Șefa Corpului de Control al Ministerului Justiției (ministru – Tudorel Toader).

Au trecut deja câteva zile de când a fost desecretizat protocolul SRI – CSM. Domnul ministru Tudorel Toader e dator cu o reacție oficială. NU e deloc în regulă să denunțăm public aceste protocoale, dar să facem în același timp echipă, la cel mai înalt nivel, tocmai cu cei care le-au semnat! Fiecare zi care trece fără ca ministrul Justiției să iasă public și să anunțe că renunță la colaborarea cu distinsa doamnă HĂINEALĂ este o zi în care lupta împotriva Noii Securități își pierde din credibilitate…

De asemenea, le solicit public domnului Liviu Dragnea, domnului Florin Iordache și doamnei Carmen Dan să ne spună dacă își mențin afirmațiile pozitive în ceea ce o privește pe distinsa doamnă HĂINEALĂ.

Iată câteva citate pe care le consider HALUCINANTE (și nu, în acest context cuvântul nu e doar un tic verbal, ci exprimă perfect o situație aproape neverosimilă):

1. Tudorel Toader: “Restructurăm Corpul de Control. Oana Hăineala a mai lucrat în minister şi are o bogată experienţă la Greco.”

2. Liviu Dragnea, când HĂINEALĂ a intrat în echipa domnului Florin Iordache: “Nu vreau să mă bag. Unii spun că e bună profesionistă și, sincer, nu știu cât de nefrecventabilă e, dar eu am respectat decizia ministrului.”

3. Liviu Dragnea, când HĂINEALĂ a intrat în echipa doamnei Carmen Dan: “A spus cineva că Hăineală e omul meu. Nu mă uit pe cine cer miniştrii ca secretari de stat. Dacă a cerut Carmen Dan detaşarea, înseamnă că are nevoie de experienţa dumneai.”

4. Carmen Dan: “Este un bun profesionist. Dacă zilele acestea au fost multe discuţii pe acest subiect, cred că nimeni nu-i poate contesta calităţile profesionale. (…) Inisist în a preciza, singurul criteriu pentru care mi-am dorit-o în aceasta echipa este cel profesional. Nu a făcut politică (…) Îmi doresc ca în această echipă să fie doar oameni pregătiți!”

P.S. Tuturor autorilor frazelor citate mai sus am a le transmite un lucru pe care îl consider elementar: “bun profesionist” e și mercenarul care amorsează bombe! Chiar a rămas România fără “buni profesioniști” și pur și simplu NU se mai poate fără distinsa doamnă HĂINEALĂ? Sau crede cineva (foarte greșit!) că în lupta împotriva Noii Securități trebuie folosite persoane care au fost stâlpi ai acesteia!?

P.P.S. Mercenarul, tocmai pentru că e #MERCENAR, te va părăsi în secunda doi dacă… celălalt oferă mai mult.

Posted by | View Post | View Group