Am depus următoarea PLÂNGERE PENALĂ

0
28

Am depus următoarea PLÂNGERE PENALĂ:

Pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 369 Cod penal – Incitarea la ură sau discriminare de către numitul Klaus Werner Iohannis.

Astfel, la data de 4 august 2018, Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a incitat la ură și discriminare împotriva unei categorii de cetățeni ai României, membri, simpatizanți sau alegători ai Partidului Social Democrat (PSD). Prezent la Consiliul Național al Partidului Național Liberal, Președintele Iohannis s-a exprimat public cu privire la scandalul iscat de utilizarea numărului de înmatriculare „MUIE PSD” obținut în Suedia. În loc să-și exercite, conform articolul 80 din Constituție, rolul de mediator în societate, îndemnând la respectarea tuturor cetățenilor țării, Președintele Iohannis a ales să încurajeze injuria „MUIE PSD” și să condamne fără nicio bază acțiunile Poliției. Iată afirmația Președintelui Iohannis, din data de 4 august 2018: „Persoanele care îndrăznesc să își spună opinia public anti-PSD sunt luați de Poliție. Așa ceva nu s-a mai întâmplat din anii comunismului”.

Ulterior, deși chiar autoritățile suedeze au anunțat radierea numărului „MUIEPSD” (acțiune absolut firească, după ce li s-a adus la cunoștință ce reprezintă), Președintele Iohannis NU a revenit cu nicio luare de poziție, deși era dator moral în acest sens.

Toate acțiunile cu caracter constant și repetat ale Președintelui Iohannis (ieșirea în stradă, la un miting neautorizat, printre protestatari care scandau „PSD – CIUMA ROȘIE” („CIUMA ROȘIE” fiind slogan nazist, folosit de Goebbels și aparatul său de propagandă pentru a încuraja exterminarea poporului evreu); încurajarea celor care folosesc în spațiul public înjurătura „MUIE PSD” la adresa unei categorii din care fac parte milioane de români; subminarea autorității Poliției prin acuzele referitoare la acțiunile pretins abuzive (prin care nu li se permite unor români să înjure alți români) au ca rezultat (având în vedere funcția deținută de domnul Iohannis) umilirea și hărțuirea publică permanentă a unei mari categorii de cetățeni români. Prin toate acțiunile amintite mai sus, Președintele Iohannis nu doar că nu îndeamnă la respect reciproc, dar chiar stimulează și încurajează discriminarea și ura. Președintele Iohannis incită la ură și discriminare împotriva parlamentarilor PSD, a Guvernului PSD, a membrilor PSD (vorbim de sute de mii de oameni), cât și a votanților și susținătorilor PSD (vorbim de milioane de oameni).

Toate aceste declarații și activități au culminat cu declanșarea manifestărilor violente ale unor indivizi (neidentificați încă în totalitate la această dată) ce s-au derulat în data de 10 august 2018 în Piața Victoriei, activități care au avut ca scop declarat înlăturarea din funcție a Guvernului României, legitim învestit. Acestea s-au derulat pe fondul de instigare la ură, derulat în mod constant de numitul Iohannis, începand cu anul 2016, anul în care partidele de guvernământ au câștigat alegerile parlamentare în mod legitim și au format un guvern. Acest tip de activitate a fost derulat de același Președinte chiar și anterior acestui moment, cu real succes politic, atunci când, pe fondul manifestațiilor determinate de tragedia de la Colectiv, actualul Președinte a solicitat și obținut demisia Guvernului din acel moment și și-a desemnat un “guvern al sau”, nerezultat din alegeri, aspect care rezultă din chiar declarația sa publică: “a trebuit să moară oameni acest guvern să plece”.

Așadar, încurajat de succesul său anterior, determinat de mișcări de stradă pe care le-a stimulat și la care a și participat, a ales să incite la ură și discriminare față de o categorie de cetățeni, susținători ai Partidului Social Democrat, cu scopul vădit de a obține același rezultat: în urma manifestațiilor, să obțină demisia guvernului legitim ales și să instaureze un “guvern al său”, fără legitimitate publică majoritară.

Astfel, INTENȚIA sa la săvârșirea faptei este evidentă, deoarece Președintele în funcție a urmărit un folos politic direct: înlăturarea prin forță a actualului guvern și instaurarea unuia subordonat lui, care să îi pună la dispoziție bugetul dorit și să răspundă tuturor dorințelor sale la nivel politic, inclusiv prin adoptarea legislației agreate de acesta. Aceasta deși majoritatea populației este reprezentată democratic, ca urmare a votului, de actuala majoritate parlamentară, precum și de Guvernul rezultat ca urmare a votului exercitat de parlamentarii majorității.

De asemenea, Președintele Iohannis a refuzat să ia act de mitingul autorizat prin care sute de mii de români și-au manifestat sprijinul față de actualul Guvern și față de actuala majoritate parlamentară numindu-l „un miting mediocru”, fapt prin care a discriminat încă o dată o categorie din care fac parte milioane de cetățeni. Din contră, atunci când a ieșit el însuși în stradă, participând de la înălțimea demnității de Președinte al României la un protest neautorizat, a afirmat că în stradă se află „românii lui”. De unde reiese, încă o dată, că Președintele Iohannis discriminează și consideră că cetățeni de mâna întâi sunt doar cetățenii care rezonează cu domnia sa, celelalte multe milioane de români fiind cetățeni de mâna a doua despre care e în regulă să se spună că sunt „ciumați” și cărora este în regulă să li se strige „muie”.

Consider că atitudinea extrem de nocivă și periculoasă a Președintelui Iohannis, care a condus prin constanța sa la manifestări publice violente, își găsește încadrarea în Codul penal, articolul 369 – Incitarea la ură sau discriminare: „Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. Consider, de asemenea, că incitarea la ură și discriminare împotriva unei categorii de persoane de la nivelul funcției, a demnității publice de cel mai înalt nivel a domnului Klaus Werner Iohannis constituie o agravantă evidentă.
Față de această situație, dat fiind faptul că, în calitate de deputat PSD, sunt vizat direct de acțiunile infracționale ale numitului Klaus Werner Iohannis, făcând parte din categoria persoanelor împotriva cărora s-a incitat la ură și discriminare, mă consider persoană vătămată, motiv pentru care vă solicit să luați act de această calitate a mea și să dispuneți măsurile legale care se impun.

În măsura în care nu veți identifica între timp înregistrările la care fac referire, la data audierii mele la acest parchet voi depune și probele necesare (înregistrări audio-video) din care rezultă cele menționate anterior și care, de altfel, sunt de notorietate și publice, putând fi vizionate de procurori fără nicio problemă.

La aceeași dată, mă voi constitui și parte civilă, pentru prejudiciul moral ce mi-a fost cauzat prin fapta săvârșită de numitul Klaus Werner Iohannis, prin injuriile și vătămările psihice la care am fost supus, în calitate de membru al categoriei de persoane vizate de instigările acestuia.

Liviu Ioan Adrian Pleșoianu

Posted by | View Post | View Group