Maior e audiat azi, 12 SEPTEMBRIE 2018. Foarte …

0
46

Maior e audiat azi, 12 SEPTEMBRIE 2018. Foarte bine! Dar Maior a mai fost audiat, la comisia “Sufrageria”, încă din data de 12 IUNIE 2017! Cu toată dragostea, au trecut între timp exact 15 LUNI! 15 luni de când îi cer neîntrerupt ministrului Meleșcanu demararea procedurii de rechemare. De ce au trecut 15 LUNI fără să fie demarată această procedură? CINE răspunde pentru asta? Cu tot trecutul său glorios de jupân peste SRI, e greu să ne imaginăm, chiar fără să avem informații, cam ce a putut face distinsul Maior în aceste 15 LUNI?!?

Iată un scurt fragment din concluziile pe care le-am redactat pentru raportul final al comisiei de anchetă: “Dată fiind probarea indubitabilă a întâlnirii care a avut loc acasă la Gabriel Oprea, în seara turului II al alegerilor prezidențiale din anul 2009 (…) se impune sesizarea (…) ministrului de Externe (în cazul domnului Maior) în vederea unei poziții oficiale a acestuia cu privire la faptele extrem de grave care au rezultat în urma ședințelor comisiei parlamentare de anchetă, precum și în vederea dispunerii unor măsuri ferme. (…) Ambasadorul Romaniei in SUA (Director SRI in anul 2009) afecteaza GRAV prin comportamentul sau Parteneriatul Strategic cu SUA si imaginea Romaniei in lume! (…) Tocmai de aceea, se impun cu necesitate și celeritate poziționări publice și măsuri ferme din partea ministrului de Externe! Altminteri, ar rezulta că ministrul de Externe ar accepta, conștient și voluntar, ca imaginea României pe plan extern să fie grav și greu remediabil afectate!”

Pentru prezența ca Director SRI în sufrageria lui Oprea, alături de Kovesi și Coldea, în seara turului II al alegerilor prezidențiale din 2009, domnul Meleșcanu n-a considerat necesară demararea procedurii de rechemare a lui George Maior. Pentru semnarea ca Director SRI a odioaselor protocoale care au îngenuncheat justiția și au anulat dreptatea, domnul Meleșcanu, de asemenea, n-a considerat că se impune rechemarea. Ba chiar ne-a spus că e în regulă și că Maior-ambasador e cu totul alt om față de Maior-Director-SRI, sunt practic entități diferite…

Acum, sigur că Maior ar trebui rechemat pentru că a ieșit grav în decor comentând plin de aroganță scrisoarea lui Rudolph Giuliani. Dar, întreb: nu trebuia rechemat de acum 15 LUNI, când s-a confirmat oficial povestea cu sufrageria lui Oprea? Nu trebuia rechemat acum jumătate de an, când s-a aflat că semnase acele protocoale secrete? Întreb, dar n-o să răspundă nimeni… Însă persoanele responsabile să știe: ÎNTREBĂRILE RĂMÂN!

Posted by | View Post | View Group