Category Archives: Articole

În timp ce eu îl înfruntam fără rezerve pe …

În timp ce eu îl înfruntam fără rezerve pe George Maior, în cadrul comisiei de anchetă “Sufrageria”, domnul Cumpănașu îi dedica ode. Sunt sătul până la dezgust de ipocrizie și superficialitate! România e sufocată de ambele… Domnul Cumpănașu îl consideră PRIETEN și acum pe acest ins!

P.S. Poate verificați ceva interesant, toți cei care vedeți în Cumpănașu un luptător “anti-sistem”. Când George Maior, Director SRI la acea vreme, punea presiune pe Curtea Constituțională (care tocmai declarase neconstituționale Legile Big-Brother), domnul Cumpănașu făcea FIX același lucru! Acum, după tragedia de la Caracal, domnul Cumpănașu cere campanie națională pentru “cartelele prepay”, adică EXACT ce voia Maior! Mi-e #SCÂRBĂ!

Cine nu e capabil să înțeleagă ce se întâmplă își merită soarta!

Posted by | View Post | View Group

Mesaj-manifest către toți primarii, consilierii …

Mesaj-manifest către toți primarii, consilierii locali și județeni PSD, către toți membrii PSD și către toți cei care au votat în 2012 și în 2016 pentru Dreptate, Curaj și Adevăr!

Așa cum am făcut-o de fiecare dată, așa cum am făcut-o și la congres, aleg să NU tac și să vă spun ceea ce cred că trebuie spus! Pentru că am convingerea că vă doriți, la fel ca mine, ca la aproape 30 de ani de la Revoluție să acționăm astfel încât să triumfe:

…Adevărul, nu ipocrizia!
…Curajul, nu frica!
…Vorba liberă a omului liber, nu tăcerea vinovată!
…Dreptatea, nu injustiția!

…Și, mai presus de toate, știu că vă doriți, ca și mine, să triumfe ROMÂNIA, nu “Românica”!

În toți acești ani, am ales să nu tac!

…Pentru că așa sunt construit!
…Și pentru că cei care ne-au ales NU au tăcut, NU tac și NU au de gând să tacă!

Să nu uităm niciodată că oamenii care ne votează nu vor doar pâine, nu sunt doar un mare stomac! Sunt oameni demni, cu coloană vertebrală! Ei au nevoie de pâine, dar nu sunt dispuși să se târască pentru a primi acea pâine!

Aștept mesajele dumneavoastră, semnele de viață LIBERĂ date de oameni care aleg demnitatea și verticalitatea, nu ipocrizia și falsitatea! Eu sunt un om simplu, cu defecte, nu am nevoie să mi se închine ode precum am auzit că i se închină zilele acestea celei care nu știe nimic despre statul paralel pentru că “a fost plecată 9 ani din țară”. Știu că imensa majoritate faceți indigestie când auziți chestiuni de tipul: “mamă pentru copiii României, mamă între mame”, de parcă doamna în cauză ar fi un soi de Zeiță pogorâtă printre muritorii de rând…

Aștept mesajele dumneavoastră, pentru ca oamenii să simtă VIAȚĂ, LIBERTATE, DEMNITATE și CURAJ! Pentru că am convingerea că ați plecat, ca și mine, după câțiva saci cu lămâie atunci când domnul Fifor (îl știți, e omul cu umbrela) a rostit următoarele: “E foarte interesant pentru mine și pentru Eugen să mergem alături de doamna prim-ministru în vizitele pe care le facem în țară, să stăm puțin mai în spate și să ascultăm ce spune lumea după ce trece Viorica Dăncilă. Prima reacție este Dom’le, ce micuță e!. A doua reacție este dar chiar e frumoasă – și în fine reacția după ce vorbește și după ce intră în haina de premier și de președinte de partid este domnule, dar e puternică, este președintele României”…

…Aștept mesajele dumneavoastră, în numele tuturor celor care vor să vadă bun-simț, nu ploconire, demnitate, nu șerpuire, adevăr curat, nu discurs rimelat, OAMENI drepți ca bradul demn, nu saltimbanci cu verb de lemn!

Acționați, semnați și votați pentru ROMÂNIA, OAMENI LIBERI!

Fie să FIM! Vă mulțumesc!

Lista e aici: http://liviuplesoianu.ro/wp-content/uploads/2019/08/LPsemnaturi2019.pdf

Consilierul meu e aici: 0739.587.677

Eu sunt încă aici, alături de OAMENII LIBERI ai acestei țări…

Posted by | View Post | View Group

:))))) Fa-bu-los! :)))))))

Vă rog mult, nu mai scrieți în niciun context “Liviu Pleșoianu” pe pagina domnului Radu Tudor. Îi provocați disconfort. Înțelegeți că, pentru domnia sa, sunt “cel al cărui nume nu trebuie rostit”…

Sigur că e ridicol să-i pui pe ecran pe Stanoevici și pe Pandele dar, când e vorba despre “Pleșoianu”, să te faci că trece avionul F-16 și n-ai auzit. 🙂

Oricum, rămâne memorabil sondajul realizat recent pe pagina sa. V-a întrebat pe cine alegeți între Iohannis, Barna, Dăncilă și Tăriceanu. Iar dumneavoastră, oameni răi, ați stricat feng-shui-ul sondajului și, în proporție de 87%, ați ales… “Pleșoianu”. …Oameni răi. Ca și mine… “cel al cărui nume nu trebuie rostit”…

#NuMaiStricațiFengShuiul #CelAlCăruiNumeNuTrebuieRostit

Posted by | View Post | View Group

Pentru cine nu e chiar îngrozitor de superficial, …

Pentru cine nu e chiar îngrozitor de superficial, e destul de limpede…

Cumpănașu, 19 iunie 2019: “DA, vorbesc cu George Maior și îl apreciez!… E prietenul meu!… De la el am învățat multe!… Pentru oricine vrea să fie Președinte, poate să joace un rol foarte important în relația cu SUA!… Dacă vedem că vor candida niște nătărăi, atunci ne băgăm NOI! Și vedem ce se întâmplă…”

P.S. Încercați să separați planurile… Una e drama unor fete și a familiilor lor, iar cu totul altceva folosirea unei drame, a emoției în scop electoral… Pentru distinsul domn Cumpănașu, “statul paralel” nu există. A repetat-o de multe ori. Pentru distinsul domn Cumpănașu, George Maior e o ființă MINUNATĂ, de la care a învățat multe. Bine, atunci! Să candideze, dar să fie și românii informați până la capăt…

Posted by | View Post | View Group

Mesaj-manifest pentru toți oamenii LIBERI care …

Mesaj-manifest pentru toți oamenii LIBERI care cred în drumul pe care îl propun

Când am protestat singur la început de 2017, în Parlament, în timpul discursului urii scrâșnite a lui Iohannis, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, chiar dacă eram SINGUR!

Când am protestat cu portocale la Cotroceni, în 2018, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși am fost aproape SINGUR!

Când am protestat în fața sediului central DNA împotriva Zeiței Anticorupție (care nu se prezenta la comisia de anchetă pentru că se temea că o voi întreba ce a căutat acasă la Oprea în seara alegerilor prezidențiale din 2009, ca Procuror General al României, alături de Maior, de Coldea și de politicieni din ograda lui Băsescu), când am protestat deci în fața marelui Templu Anticorupție, două zile la rând, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși am fost aproape SINGUR!

Când am demonstrat cu lux de amănunte cum domnul premier Tăriceanu a schimbat în 2007, prin SECRETIZARE, contractul de împărțire a producției de petrol și gaze de la Marea Neagră în contract de concesiune cu redevențe minuscule, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, chiar dacă aproape NIMENI nu a fost interesat!

Când făcea distinsul domn Fifor (îl știți, e domnul acela care îi cară umbrela doamnei Dăncilă) eforturi disperate să mă oprească atunci când, în cadrul comisiei de anchetă, îi adresam întrebări incomode marelui George Maior, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși eram conștient că nu foarte multă lume înțelege efortul meu de a scoate adevărul la lumină!

Când l-am înfruntat pe marele Werner chiar la Cotroceni, pe dinăuntru, în fața Comisiei de la Veneția, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși nu multă lume a înțeles importanța episodului!

Când proiectele mele de lege care prevăd limitarea la patru ani a mandatului șefilor din servicii au fost blocate la Senat, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși propriii mei colegi din PSD au dat avize negative pe bandă rulantă în comisii!

Când am observat că au trecut doi ani și jumătate de când am depus proiectul de lege privitor la transparentizarea finanțării ONG-urilor și depolitizarea ONG-urilor de utilitate publică, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși mi-e tot mai clar că acest proiect nu va trece niciodată!

Când toată Camera Deputaților (cu excepția mea și a încă unui coleg) a votat RESPINGEREA proiectului meu de lege care prevedea posibilitatea dizolvării, în instanță, a unui ONG care e declarat în acte continuator al unor organizații naziste, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși mi-era clar blatul stabilit de foarte sus!

Când toată Camera Deputaților (cu excepția mea și a încă unui coleg) a votat RESPINGEREA proiectului meu de lege care prevedea posibilitatea dizolvării, în instanță, a unui ONG care acţionează sau militează în sensul schimbării prin violenţă a regimului constituţional, ocupării prin violenţă a sediilor instituţiilor statului, subminării integrităţii teritoriale a României, propagandei in favoarea războiului, violenţei, terorismului, promovării discursului instigator la ură impotriva unei categorii de persoane, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși mi se pare pur și simplu strigător la cer ca propriii mei colegi să voteze așa!

Când am observat blocarea proiectului meu de lege (deși are până și aviz pozitiv de la CSM) care vizează excluderea din magistratură și introducerea de pedepse grele pentru magistrații (procurori sau judecători) care colaborează în echipe mixte cu ofițeri din servicii în baza unor protocoale SECRETE, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși, iarăși, mi-e clar blatul!

Când am observat blocarea proiectului meu de lege care vizează interzicerea accesului la funcția de judecător al Curții Constituționale sau pierderea funcției deja deținute de către orice membru al CCR care a semnat protocoale secrete cu serviciile, a lucrat în echipe mixte în baza acestor protocoale, a generat conflicte de natură constituțională, ori a dus la condamnarea României la CEDO prin acțiuni și decizii anterioare (ca procuror sau judecător), NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși e INADMISIBIL ca o astfel de persoană (care nu îndeplinește criteriile introduse prin proiectul meu de lege) să ia bani cu nemiluita din buzunarul cetățenilor!

Când am văzut cum unii se lasă păcăliți de drona Mircea Diaconu, fără să țină cont că e sprijinit de Ponta (cel căruia eu îi spun „Finul Sistemului”, fiind finul lui Oprea și lui Maior, cel pentru care a contat mai mult telefonul lui Barroso de la Comisia Europeană decât votul în arșită dat de 7,4 MILIOANE de români, cel care e consiliat de fostul prim-adjunct SIE Silviu Predoiu), NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși mă frapează superficialitatea unora! Când am văzut cum se lasă unii păcăliți de drona Mircea Diaconu, deși tocmai a declarat, la Digi24, că dacă ar fi Președinte ar fi foarte fericit să fie KOVESI procuror-șef european, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși faptul că mulți români nu urmăresc declarațiile politicienilor pe care îi votează e… dezarmant!

Când am constatat cu maximă stupoare cum oameni pe care îi consideram sufletește apropiați se fac brusc că nu exist și chiar că nu am existat niciodată, când am observat cum, din senin, se instituie o blocadă media EXACT unde nu m-aș fi gândit niciodată că e cu putință, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși e foarte trist că așa ceva a fost posibil și că așa ceva a fost acceptat!

Când am fost făcut ba „omul rușilor”, ba „securist”, ba „anticrist”, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, pentru că am considerat și consider în continuare că merită să LUPT pentru PRINCIPIILE mele și pentru toți oamenii LIBERI ai acestui popor care cred în aceleași PRINCIPII!

Când am văzut cum își bate joc actuala conducere PSD de acel „dreptate până la capăt” pentru care au votat atâția oameni în 2012 și 2016, am candidat pentru președinția partidului și pentru desemnarea prezidențiabilului PSD. Deși 4.000 de oameni au aplaudat întregul discurs, cele mai multe voturi au mers către distinsa Dăncilă#2… NU m-am întrebat nici atunci dacă mai are rost să continui, pentru că pe mine mă interesează CETĂȚENII care cred în PRINCIPII!

…Aș putea continua vreo două zile tot așa. Cert e că au fost sute de momente în care NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui, deși poate cei mai mulți ar fi făcut-o! În concluzie, dacă oamenii LIBERI din România chiar VOR ca numele meu să se afle pe lista pentru alegerile prezidențiale, pot oferi semnătura lor sau pot strânge și de la alții, acolo unde se află – la sat, la oraș, în nord, în sud, în est sau în vest… Vă rog să înțelegeți că NU am nici resursele financiare ale partidelor sau ale „independentului” Mircea Diaconu, nici „logistica” aferentă pentru a merge prin toată țara. Fac tot ce poate face un om, dorm din ce în ce mai puțin, le răspund cam zece ore pe zi oamenilor la telefoane și mesaje, fac tot ce e omenește posibil…

Cât despre forțele naționale, suveraniste, despre care am tot vorbit… ei bine, dacă ei consideră că avem aceleași principii, atunci își pot exprima public susținerea. E dreptul lor să o facă sau nu. Însă eu chiar nu consider că am ceva de dovedit! În general, nu încerc să dovedesc nimic. Fac DOAR ce SIMT, ce GÂNDESC, ce CRED! Cine e de acord cu ce spun și ce fac poate exprima PUBLIC asta. Cine nu, nu… E simplu.

ÎN CONCLUZIE, pentru mine, aceste puține zile care au mai rămas până se termină perioada de strângere a semnăturilor sunt determinante. Vom vedea câți sunt dispuși să lupte DOUĂ SĂPTĂMÂNI pentru PRINCIPIILE pe care le împărtășim, câți vor semna sau vor strânge semnături înțelegând că eu NU pot omenește să fac mai mult decât fac deja, câți vor considera că NU a fost în van toată lupta mea din acești ani, când am fost aproape SINGUR… Peste două săptămâni și jumătate, va fi momentul adevărului. Fie să FIM, oameni LIBERI! Până acum, NU m-am întrebat dacă mai are rost să continui…

Posted by | View Post | View Group

O oră din viața dumneavoastră pentru …

O oră din viața dumneavoastră pentru candidatura noastră…

Dacă apreciați că are importanță pentru dumneavoastră și pentru țara noastră lupta și consecvența mea din prima secundă în care am intrat în politică, dacă doriți să avem posibilitatea de a participa împreună la alegerile prezidențiale astfel încât să readucem România pe făgașul propriului destin, atunci este necesar efortul dumneavoastră preț de o singură oră. Doar atât – o oră… Tot ce vă rog este să descărcați lista pentru semnături (de aici: http://liviuplesoianu.ro/wp-content/uploads/2019/08/LPsemnaturi2019.pdf) (sigur găsiți pe cineva, un vecin, un prieten, să vă ajute în cazul în care nu aveți imprimantă), să o completați fie și cu o singură poziție (chiar dacă e doar semnătura dumneavoastră) și să o trimiteți prin poștă (aflați adresa de la domnul Dorel Lăcătuș, la numărul 0739.587.677). Eu NU voi cumpăra nicio semnătură și NU mă voi vinde pentru nicio semnătură, cum o fac mult prea mulți! Mă interesează doar susținerea OAMENILOR LIBERI!

…Vă rog, distribuiți acest apel la mobilizare și fie să FIM cât mai mulți! Singura șansă pentru depunerea candidaturii este acest efort de o oră. O oră din viața dumneavoastră pentru candidatura noastră! Mai sunt câteva zile…

Posted by | View Post | View Group

Mircea Diaconu, un mare caracter… Când va veni …

Mircea Diaconu, un mare caracter… Când va veni cu celebrul său aro galben să vă ceară sprijin, să vă amintiți următorul dialog, de aseară, de la Digi24:

Jurnalist: “Mircea Diaconu, ca Președinte, ar spune DA sau NU pentru ca L.C.Kovesi să fie procuror-șef european?”

Candidat Mircea Diaconu: “DA! Dacă eu aș fi, m-aș bucura sincer să fie cineva din România!”

Jurnalist: “Indiferent de numele persoanei?”

Candidat Mircea Diaconu: “Da, bineînțeles, absolut! M-aș bucura să fie cineva din România. Și ăsta NU e naționalism, iertați-mă, trebuie să spun treaba asta!”

P.S. E firesc ca Diaconu să fie super-fericit dacă distinsa Kovesi va ocupa funcția de procuror-șef european. În fond, Diaconu e sprijinit de Ponta, care a propus-o pe Kovesi mare șefă la DNA, imediat după ce a câștigat alegerile cu sloganul “dreptate până la capăt”.

P.P.S. De remarcat și faptul că a ținut neapărat să precizeze: “și ăsta nu e naționalism!”…

Posted by | View Post | View Group

Mulțumesc pentru susținere

Mulțumesc pentru susținere! Mulțumesc, diaspora! Fie să FIM!

Posted by | View Post | View Group

Caracterul, domnule Diaconu… caracterul… …

Caracterul, domnule Diaconu… caracterul…

În 2012, Ponta își bătea joc de 7,4 MILIOANE de români și bătea palma cu Barroso (președintele Comisiei Europene) ca să rămână Băsescu președinte. În 2014, Mircea Diaconu cerea și obținea ajutorul românilor pentru a intra în Parlamentul European. În 2019, Mircea Diaconu e foarte fericit să spună că a bătut palma cu Ponta și că e susținut de acesta, inclusiv logistic. Cu alte cuvinte, fostul europarlamentar independent Mircea Diaconu este bucuros să ne anunțe că e susținut de Victor Ponta, zis și “to-do-list”… #trist

P.S. Marele caracter Ponta ne-a spus, în data de 23 mai 2019, cu trei zile înainte de alegerile europarlamentare, că a aruncat la gunoi voturile date de 7,4 MILIOANE de români pentru simplul motiv că l-a sunat pe el Barroso (președintele Comisiei Europene la acel moment) și i-a zis: „Bă, așa nu se poate!”…

Posted by | View Post | View Group

Dacă sforarii au impresia că mă pot convinge …

Dacă sforarii au impresia că mă pot convinge să renunț scoțând chiar și un as din mânecă în ultima clipă, atunci înseamnă că NU mă cunosc deloc. Dacă domnul Mircea Diaconu e susținut de Ponta și i se pare ok, atunci îi urez mult succes, dar îi transmit și că vedem lucrurile, inclusiv din perspectivă morală, complet diferit…

Mult succes candidaților scoși din joben și care se lasă scoși din joben de către magicienii învârtelilor politice! Eu tocmai m-am întâlnit cu o parte dintre oamenii LIBERI și inimoși care strâng semnături pentru unul de-al lor, care REFUZĂ orice fel de înțelegeri de culise.

Fie să FIM, oameni LIBERI! Aveți tot respectul meu!

Posted by | View Post | View Group

Partidul CEX și sforarii de SERVICIU au …

Partidul CEX și sforarii de SERVICIU au candidată. Treaba lor… Eu voi candida din partea românilor LIBERI, a oamenilor care au crezut și în 2012, și în 2016 în posibilitatea:
– de a ne ridica din genunchi (nu de a lustrui fericiți pantofii altora);
– de a avea o justiție adevărată (nu una care distruge sufletul unui copil târându-l pe jos la propriu);
– de a reașeza România în destinul său de țară menită să creeze punți între țări (nu de stat vasal mulțumit să fie mereu mutat de alții pe o tablă de șah ce nu-i aparține);
– de a reașeza ființa omenească în centru și de a reumaniza profund societatea, politica, educația, relațiile de muncă (nu de a continua să construim castele de nisip care se vor răsturna la cea mai mică adiere de vânt);
– de a face politica OMULUI LIBER (nu de a fi marioneta unor grupări, interne sau externe, de interese economice sau politice, din zona ieșită din matcă a serviciilor sau a altor organizații metastatale);
– de a prețui rădăcinile spirituale și culturale ale acestui neam (nu de a deveni clone lipsite de identitate proprie încolonate spre prăpastia așa-zisului “progresism”);
– de a aduce în prim-plan oameni curați și dornici să-și ajute semenii (nu politruci și ipocriți înregimentați care mimează prost grija față de ființa omenească)!

Vă invit pe dumneavoastră, oamenii DEMNI și LIBERI ai acestui neam, să dăm mână cu mână și să încingem o HORĂ VIE a UNIRII care să învingă orice calcule politice meschine, orice planuri oculte care se fac peste noi și peste toate!

Voi candida ca independent la alegerile prezidențiale din acest an, cu susținerea tuturor celor care cred în acest mesaj! La 30 de ani de la Revoluție, FIE să triumfe curajul, nu frica, FIE să triumfe dreptatea, nu injustiția, FIE să triumfe vorba LIBERĂ a OMULUI LIBER, nu tăcerea vinovată, FIE să triumfe ROMÂNIA, nu… “Românica”!

Fie să FIM, OAMENI LIBERI!

Posted by | View Post | View Group

Am luptat cât am putut de mult în acești ani, …

Am luptat cât am putut de mult în acești ani, fără să fac niciun compromis și fără să accept vreo înțelegere de culise! Am deranjat mult și pe mulți, din toate zonele. În aceste zile, am nevoie de sprijinul dumneavoastră. Dacă măcar 20.000 dintre cei aproape 60.000 de oameni care apreciază această pagină sau dintre cei înscriși în grupurile de susținere ar trimite câte o singură listă cu 10 semnături, am avea dintr-odată toate cele 200.000 de semnături…

Eu nu cumpăr semnături, cum fac alții. Eu nu mă vând pentru semnături, cum fac alții. Eu nu lucrez decât cu dumneavoastră! În rest, cum v-am mai spus, se încearcă blocarea candidaturii mele pe toate căile posibile. Și asta pentru că sunt SINGURUL posibil candidat care NU e și NU poate fi în niciun fel controlat de Sistem!

Dacă ne mobilizăm, în câteva zile avem toate semnăturile… Apoi, putem începe să ne schimbăm țara împreună…

“Lasă-i să lupte alături de tine pe cei ce te-au ales să lupți pentru ei!”

Fie să FIM, oameni LIBERI!

P.S. Formularul pentru semnături: http://liviuplesoianu.ro/wp-content/uploads/2019/08/LPsemnaturi2019.pdf

P.P.S. Număr de telefon pentru detalii tehnice și centralizare tabele de susținere a candidaturii: 0739 587 677, Dorel Lăcătuș.

Posted by | View Post | View Group

Dăncilă#2 își pune pentru o vreme masca …

Dăncilă#2 își pune pentru o vreme masca “Dăncilă#1”. O scurtă analiză pentru cine nu e complet naiv…

Dana Gârbovan la Justiție și Iulian Iancu vicepremier pe teme economice… două vești foarte bune! Birchall trimisă parțial la plimbare – o veste parțial bună. Nu sunt însă deloc sigur că Iohannis va accepta propunerile. Și cred că și cei care au gândit propunerile știu asta foarte bine, mai ales că doamna Gârbovan tocmai a făcut zob în analiza sa marele pact pe Justiție propus de Werner, iar Iulian Iancu s-a bătut până a făcut infarct ca România să nu dea gratis gazele de la Marea Neagră…

Având în vedere că #Werner e în campanie dură cu și mai radicalul #Barna, e ușor de anticipat că nu va risca să piardă din votanții săi față de care s-a poziționat ca marele blond în geacă roșie care vorbește despre elefanții din ședința de guvern și care luptă cu cerbicie împotriva “distrugerii justiției și a statului de drept”. Doamna Gârbovan a avut poziții ferme, absolut corecte, dar diametral opuse. Tocmai de aceea, crede cineva, la modul serios, că Werner va accepta propunerea câtă vreme acest lucru ar însemna un semn de slăbiciune sau chiar o “complicitate” în ochii electoratului pentru care se bate cu Barna!? 🙂

În ce-l privește pe domnul Iulian Iancu, un coleg parlamentar pentru care am un deosebit respect, cred de asemenea că probabilitatea mare este ca Werner să nu-l accepte. Werner tocmai a promis niște gaze în schimbul unei șepcuțe… Iar Iancu tocmai pentru resursele de la Marea Neagră s-a bătut de când este în politică… Deci…!?

Doamna Dăncilă are nevoie de o gură de oxigen într-o perioadă în care tot teritoriul PSD o boicotează tocmai pentru că, în varianta sa #2, de când ne-a anunțat că “s-a redescoperit”, spune lucruri și ia decizii care fac zob acea speranță de “dreptate până la capăt”. Cu atât mai mult cu cât mâine e congres și cu atât mai mult cu cât are disperată nevoie să deblocheze teritoriul pentru a fi susținută la prezidențiale, doamna Dăncilă#2 își pune pentru o vreme masca “Dăncilă#1”. E simplu de înțeles pentru orice cetățean care nu e chiar complet naiv. Pentru cine a uitat, vorbim despre o persoană care, chiar în ziua când Dragnea era vârât la închisoare ca miză electorală și trofeu electoral, spunea că “nu comentează deciziile justiției” și că nu știe nimic despre statul paralel pentru că “a fost plecată nouă ani din țară” (asta după ce strigase la microfon, cu un an în urmă, la marele miting împotriva… statului paralel).

Fie să nu fim chiar atât de naivi… 🙂

Posted by | View Post | View Group

Înțeleg că azi se reunește CEX pentru a …

Înțeleg că azi se reunește CEX pentru a pregăti mini-congresul de sâmbătă, intrat zdravăn la apă, unde vor participa doar cei dispuși să o aplaude frenetic pe doamna Dăncilă#2. Dragă CEX, eu nu mai am nicio așteptare, ci doar o sugestie: la ședința de azi ar fi normal să participe și președinții partidului, domnii Ică Voinea și Cristian Burci (zis și “baby broker”). Ar fi păcat ca o ședință atât de importantă să se desfășoare în absența eminențelor lor mult prea cenușii… Apoi, la mini-congresul de sâmbătă, după ce se încheie ropotele lungi de aplauze (absolut meritate de noul premier, doamna Dăncilă#2), ar trebui de asemenea invitați să concluzioneze PUBLIC, la vedere, cei doi președinți ai partidului. În felul acesta, mini-congresul își va face SIEși un mare bine, după aplauze se va putea consuma o hamSIE, iar, la final, toată lumea se va relaxa și, pentru binele partidului și al patriei, își vor face toți SIEsta.

Posted by | View Post | View Group

Doamnele din imagine reușesc într-un mod …

Doamnele din imagine reușesc într-un mod magistral, cu o eficiență fabuloasă, să reașeze România pe tava Noii Securități, printre șervețele, tacâmuri și cupe cu șampanie. Nouă Securitate despre care doamna Dăncilă#2 ne zice că nu știe nimic, pentru că “a fost plecată nouă ani din țară”…

“Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât”, își spun rânjind zilele astea oamenii statului subteran (care exista pentru Dăncilă#1, dar care nu mai există pentru Dăncilă#2)…

Votanți PSD din 2012 și 2016, spuneți vă rog dumneavoastră ce se alege din “dreptatea până la capăt” în care am crezut cu toții…

#Candidata_Partidului_CEX #Bătaie_de_joc

Posted by | View Post | View Group

Le e atât de frică de candidatura mea încât au …

Le e atât de frică de candidatura mea încât au declanșat un mecanism monstruos: emisiuni anulate, blocadă media, amenințări la adresa oamenilor din teritoriu (că își pierd funcțiile sau slujbele dacă strâng semnături), mizerii scrise despre mine peste tot (mă prezintă ca “omul rușilor”, ca “securist”, ba chiar ca “anticrist”)… Sunt conștienți că, dacă apuc să candidez, le dăm peste cap toate planurile!

Hai să ne mobilizăm, ROMÂNI LIBERI! Nu pot bloca mai mult decât puteți dumneavoastră semna!

Fie să fim cât mai mulți în aceste săptămâni care au mai rămas! Să redăm împreună România poporului român!

Vă rog, distribuiți masiv, să afle toată țara că EXISTĂ o alternativă uman-sănătoasă!

Vă mulțumesc, oameni LIBERI!

Posted by | View Post | View Group

Moment jenant cu stăpâni râzând copios de un …

Moment jenant cu stăpâni râzând copios de un biet bufon… Fericit că a primit o șapcă, bufonul a dat din nou din coadă și din țară. Observându-l fudul și plin de… (naturale) gaze, americanii s-au oferit, gratis, să îl vindece. Iar de românii nu se vor trezi, bufonul planetei încă cinci ani va huzuri. De data asta, însă, își va purta fericit noua lui șepcuță albă și se va bucura și mai mult de vacanța prezidențială, vindecat fiind de… gaze. Pentru că americanii sunt de departe cei mai tari doctori din lume când își propun să-i elibereze pe alții de povara propriilor resurse…

Posted by | View Post | View Group

Deci “#Stăpânul_lumii” le transmite în zeflemea …

Deci “#Stăpânul_lumii” le transmite în zeflemea danezilor, pe Twitter, că nu își mai deplasează somptuoasa făptură în țara lor. Motivul? Danezii au tupeul inimaginabil de a refuza să-i vândă lui Groenlanda… #Doamne_ferește

P.S. Revine apoi și mai batjocoritor, tot pe Twitter, și spune chiar așa (referindu-se la costurile deplasării în Danemarca, pentru întâlnirea stabilită cu mult timp în urmă, la invitația reginei Margareta a II-a): “Prim-ministrul a reușit să scutească mari cheltuieli și eforturi, atât pentru Statele Unite, cât și pentru Danemarca, fiind atât de direct.” #Stăpânul_lumii

P.P.S. Acest episod a urmat imediat după celălalt episod, în care o #SLUGĂ ridicolă, numită WERNER, a dat din coadă și din țară la schimb cu o șapcă albă și o bătaie amicală cu palma pe spate…

P.P.P.S. Ne trezim la REALITATE!??

Posted by | View Post | View Group

Eu mi-am asumat și îmi asum să spun lucrurilor …

Eu mi-am asumat și îmi asum să spun lucrurilor pe nume! Sunt un om LIBER!

“Să fim #proamericani… să fim, chiar să fim! Dar să fii #proamerican înseamnă oare următorul monolog?

Vă iubim, sunteți partenerii noștri strategici, practic cei mai buni prieteni de pe planetă! Sigur, sigur, dacă vreți să ne vizitați țara, trebuie să stați la o coadă imeeensă ca să luați, dacă vă ajută bunul Dumnezeu, viză.

Dar, dar… cu toate acestea sunteți extraordinari! Aveți, iată, și petrol și gaze la Marea Neagră… și legea offshore trebuie să fie dată… în așa fel încât să fie bine… să nu fie rău… dacă mă înțelegeți…”

Posted by | View Post | View Group

Pasajul esențial din comunicatul de presă al …

Pasajul esențial din comunicatul de presă al Casei Albe, dat publicității chiar acum: “SUA vor colabora cu România pentru a îmbunătăți climatul investițional și pentru a ajuta țara să-și folosească mai bine vastele resurse de gaze naturale”…

Mda… Am luptat, CÂȚIVA, cu toată forța astfel încât Legea Offshore să nu fie un dezastru pentru România! Am făcut tot ce a ținut de mine în Parlament. Dan Chitic a făcut tot ce a ținut de el în afara Parlamentului astfel încât românii să priceapă că suntem pe cale să ne dăm resursele aproape gratis. Câțiva am fost…

Mie mi-e foarte clar despre ce e vorba, de fapt, azi…

Fie să FIM! E timpul ca în România să se mai facă auzită și… România! E timpul ca toate forțele naționale să-și dea mâna, dincolo de orgolii și alte interese conjuncturale!

Posted by | View Post | View Group

Partidul meu sunteți dumneavoastră, oamenii …

Partidul meu sunteți dumneavoastră, oamenii TINERI (în spiritul dvs. viu), FRUMOŞI (în inima dvs. caldă) şi LIBERI (în mintea dvs. neferecată)! Partidul meu NU e și nu va fi NICIODATĂ compus din oportuniști care, după ce au slujit fericiți sistemul lui Băsescu ani la rând, au tupeul nemărginit de a-mi da mie lecții acum despre “naționalism” și luptă împotriva Noii Securități! Partidul meu NU e și nu va fi NICIODATĂ compus din persoane care îmi cer să demonstrez pe Facebook (foto și audio-video) că sunt creștin! Creștinismul adevărat e mult mai mult decât atât și n-are absolut NICIO legătură cu agresivitatea inchizitorială! Partidul meu NU e și nu va fi NICIODATĂ compus din “parteneri” de conjunctură care, în loc să te sprijine pur și simplu pentru pozițiile, faptele, vorbele și principiile tale, te susțin artificial doar dacă faci și spui exact așa cum consideră ei că trebuie să faci și să spui!

Sunt un om LIBER! Așa am fost și asa voi rămâne, oricât de greu îmi va fi, oricât de greu se vor strânge astfel 200.000 de semnături, oricât de greu voi răzbate printre politruci și eunuci!

Fie să FIM, oameni LIBERI! Dumneavoastră ați fost și veți fi singurul meu partid!

Posted by | View Post | View Group

Spre deosebire de diverși “analiști” care …

Spre deosebire de diverși “analiști” care transpiră abundent de fericire când le zboară pe deasupra bilei gândirii câte un avion de luptă, spre deosebire de diverși “candidați la prezidențiale” care sunt dispuși să dea din coadă și din patrie oricât e nevoie pentru a fi mângâiați pe creștet de stăpânii lor, eu nu voi accepta niciodată să mi se cânte ode externe la schimb cu statutul de docil cumpărător de arme și de supus donator de resurse (minerale și umane)! România poate fi mult mai mult decât atât, poate conta cu adevărat pe scena lumii! Eu optez pentru vocația noastră de promotori ai dialogului dintre națiuni…

Să nu ne relaxăm foarte mult! Facem parte dintr-un bloc militar puternic. Dar dacă mâine chiar începe un război între cele două blocuri militare rivale, are vreun om zdravăn la cap impresia că mai rămâne piatră pe piatră pe undeva, pe aici, pe… oriunde? Având în vedere avansul militar uluitor din ultimii ani, crede cineva cu mintea întreagă că mai rămâne ceva din noi și din lume dacă o nouă conflagrație mondială izbucnește!?

Dincolo de apartenența la un bloc militar, trebuie să-ți propui un timp al păcii, o cale a dialogului, un efort al construcției uman-sănătoase! Dacă vom reuși, împreună, la alegerile prezidențiale din această toamnă, atunci eu voi insista ca România să devină factor de echilibru, țară ce creează punți între țări. Ușor, ușor, trebuie să lucrăm împreună astfel încât popoarele noastre să nu mai accepte să fie aruncate inconștient în acceleratorul dement de particule beligerante!

Posted by | View Post | View Group

Nu, e prea mult, AJUNGE

Nu, e prea mult, AJUNGE! Să faci zi după zi, oră după oră, declarație după declarație astfel de gafe monumentale reprezintă deja o bătaie de joc la adresa tuturor celor care au votat PSD în 2012 și în 2016! De câteva săptămâni, Dăncilă#2 o contrazice total, imoral și necolegial pe Dăncilă#1. Există însă un cordon ombilical care nu s-a rupt între doamna Dăncilă#1 și doamna Dăncilă#2, ceva nu s-a schimbat deloc: liliputana anvergură politică și nemiloasa căsăpire a logicii discursive și a limbii române elementare! …Zău, e prea de tot!

Dăncilă, acum două zile: “Marea majoritate sunt oameni care știu că bunul-simț și violența nu sunt caracteristice poporului român!” … “Plec de la Putna cu liniște și încredere că ura va fi însoțită de solidaritate…”

…!??!??!????!!!!!!???!!!!???????

#Candidata_partidului_CEX

Posted by | View Post | View Group

Mă înclin în fața dumneavoastră

Mă înclin în fața dumneavoastră! Doamna Carmen Maria Borsos nu vede cu ochii trupului, dar vede cu ochii mari ai sufletului său! …Aceștia sunt oamenii care vor reașeza România în propriul destin! Pentru că eu nu vă promit că VOI reaprinde scânteia, eu vă promit că VOM reaprinde scânteia…

Inima acestui popor a fost repornită. Și nimeni n-o va putea opri acum! Fie să FIM, oameni LIBERI!

P.S. Mulțumesc, Constantin Simici Simona și Cati Stanciu (voluntari, grupul de lucru “Noi pentru LP”), pentru acest moment minunat!

Posted by | View Post | View Group

https

https://www.stiripesurse.ro/liviu-plesoianu-nu-glumeste-sustinatorii-sai-au-inceput-sa-stranga-semnaturi-pentru-candidatura-la-prezidentiale_1375710.html

Posted by | View Post | View Group

Doamne, ferește

Doamne, ferește! Dacă acest ins lipsit de orice urmă de empatie, de umanitate mai primește încă un mandat de cinci ani înseamnă că suntem razna rău…

Realizați că, ulterior, pe pagina Bizarului au fost puse poze de la măreața lui cuvântare și nici măcar acolo, pe Facebook, nu a spus absolut NIMIC despre acest moment!??

Posted by | View Post | View Group

Începând cu ora 21

Începând cu ora 21:00, voi fi la România TV.

P.S. În altă ordine de idei, să-i transmită cineva doamnei Dăncilă#2 că știu că știe cum arată sondajele reale. Să-i mai spună și că mă amuză disperarea personajelor din jurul dânsei. Eforturile depuse cu scopul de a mă convinge să mă retrag sunt penibile. Nu mă retrag! Alături de mine sunt toți ROMÂNII LIBERI, din PSD și din afara PSD. …Doamna Dăncilă#2 nu e candidata oamenilor care au votat PSD în 2012 și 2016! E candidata partidului CEX și a unor înstelați însetați de putere…

Posted by | View Post | View Group

“Capul plecat sabia nu-l taie”… “Fă-te frate cu …

“Capul plecat sabia nu-l taie”… “Fă-te frate cu dracu’ până treci puntea”… Un popor pentru a cărui religie și demnitate s-au sacrificat Brâncoveanu și fiii săi nu ar trebui să aibă în uz expresiile de mai sus. Poporul pentru care au murit Brâncovenii nu ar trebui să aleagă în fruntea statului SLUGI…

2019 este momentul adevărului unei națiuni! Momentul în care cei mai mulți dintre români își vor trage seva demnității din jertfa Brâncovenilor sau momentul în care cei mai mulți dintre români vor considera că Brâncovenii și-au pierdut capetele pentru că n-au fost în stare să fie #progresiști, pentru că “nu au știut să se facă frați cu dracu’ ca să treacă puntea”, ori pentru că n-au știut “să plece capul pentru ca sabia să nu-l taie”…

Posted by | View Post | View Group

Joi și vineri, strângere de semnături în …

Joi și vineri, strângere de semnături în București:

“1. BUCURESTENI,

MAINE, JOI 15.08, CONTINUAM SA STRANGEM SEMNATURI PENTRU SUSTINEREA LUI LIVIU PLESOIANU IN PIATA BUCUR OBOR INTRE ORELE 10-13 LA STATIA DE METROU DE LANGA MAGAZINUL BUCUR OBOR – INTRAREA PRINCIPALA

2. BUCURESTENI,

MAINE, JOI 15.08, CONTINUAM SA STRANGEM SEMNATURI PENTRU SUSTINEREA LUI LIVIU PLESOIANU IN PARCUL IOR INTRE ORELE 9-13 LANGA BISERICA DIN IOR SI INTRE 17-21 LA INTRAREA PRINCIPALA (STATUIA LUI ALEXANDRU IOAN CUZA ) LANGA FANTANILE ARTEZIENE

3. BUCURESTENI,

VINERI, 16.08, CONTINUAM SA STRANGEM SEMNATURI PENTRU SUSTINEREA LUI LIVIU PLESOIANU LA INTRAREA IN PARCUL DRUMUL TABEREI INTRE ORELE 17-19”

Grup de lucru VOLUNTARI “Noi pentru LP”

Fie să FIM, oameni liberi!

Posted by | View Post | View Group

Să fim #proeuropeni… să fim

Să fim #proeuropeni… să fim! Dar să fii proeuropean înseamnă oare următoarea scenă?

Imaginați-vă că în acest moment călătoresc în timp Baiazid și Mircea cel Bătrân și sunt cu noi aici în sală. Și Baiazid, în stilul lui clasic, îi adresează celebra întrebare: ”Tu ești Mircea?” La care Mircea, adaptat noilor timpuri, îi răspunde: ”Cum vrei tu, împărate…”. După care, fericit că este #modern, #progresist, #proeuropean, Mircea se duce la cantina Parlamentului și, cu gândul la Baiazid, își comandă o… “șaorma cu de toate”…

…înlocuiți “Baiazid” cu anumiți comisari europeni sau ambasadori. Și înlocuiți “Mircea” cu oricare dintre candidații la prezidențiale promovați peste tot…

Posted by | View Post | View Group

România este, pas cu pas, dezasamblată. Noi, ca …

România este, pas cu pas, dezasamblată. Noi, ca popor, suntem aruncați eficient în afara istoriei și a propriului destin. Suntem abil așezați în tranșee și ni se injectează zilnic doze de ură activă. Apoi, fără să înțelegem cum s-a ajuns aici, pornim să ne luptăm unii cu alții golind de semnificație însuși conceptul de „națiune”. Albia pe unde odată trecea un sens comun este acum complet secată. Suntem un neam a cărui soartă a fost cinic suspendată deasupra unei văi infinite.

Nu mai suntem nici România mare, dar nici România mică. Experimente precum „dictatura statului de drept” au reușit să ne scoată atât de pe harta lumii, cât și de pe propriile șine. Un tren deraiat care poartă spre niciunde milioane de oameni care nu își mai află rostul comun…

…Nu e premoniție, e doar privire cu ochii larg deschiși – dacă nu repornim inima acestei națiuni acum (nu anul viitor, nu anotimpul următor, nu luna care vine), atunci ne vom fi ratat poate ultima șansă de a conta frumos pe scena lumii. Și nu o putem reporni decât dacă ne administrăm, colectiv, un sens. Singurul liant e noua perspectivă pe care ne-am putea-o da și pe care lumii i-am putea-o propune. Iar de un lucru sunt ferm convins – România poate renaște doar dacă își acceptă destinul de deschizătoare de drumuri, de țară care oferă timp și spațiu pentru DIALOG, de teritoriu liber de ură și de cultivator nu doar de grâu – ci și de SENSURI. Dacă vom continua, din contră, să pășim cu capul plecat la umbra tălpilor mari ale altora, atunci vom ajunge, foarte curând, o ruină. – Ruina unui popor cu destinul acoperit și sufocat de buruieni…

Posted by | View Post | View Group

Fiecare semnătură contează

Fiecare semnătură contează! Dacă fiecare dintre dumneavoastră completează măcar propriul nume în formular, atunci strângem toate semnăturile într-o zi! Vom reuși doar dacă ne mobilizăm și vă propun să facem acest efort chiar săptămâna aceasta.

Dacă nu aveți pe cineva care strânge semnături în apropiere, puteți descărca formularul (aici: http://liviuplesoianu.ro/wp-content/uploads/2019/08/LPsemnaturi2019.pdf), îl puteți completa și apoi trimite luând legătura cu domnul Dorel Lăcătuș (căruia îi puteți adresa și orice altă întrebare tehnică). Dacă nu aveți posibilitatea imprimării formularului, puteți apela la cineva care are o imprimantă sau puteți cere sprijinul cuiva din grupurile de susținere. Dacă ați completat, spre exemplu, 4 nume în formular, specificați acest lucru la finalul formularului, unde scrie: “un număr de …………. poziții”.

1. Lista pentru semnături: http://liviuplesoianu.ro/wp-content/uploads/2019/08/LPsemnaturi2019.pdf.

2. Pentru orice informații despre strângerea de semnături: domnul Dorel Lăcătuș.

Fie să FIM, oameni liberi!

Posted by | View Post | View Group

În data de 1 Decembrie 2015, am început un …

În data de 1 Decembrie 2015, am început un drum… Mulți dintre dumneavoastră mi-ați fost alături încă de atunci. La concursul “Deşteaptă-te, române”, organizat de Antena 3, mi-ați dăruit VOTUL care a deschis o cale… Un an mai târziu, în luna decembrie a anului 2016, direct sau indirect, mi-ați mai dăruit un VOT – votul care a deschis un sens… Au mai trecut între timp doi ani și jumătate, timp în care tot ce am făcut s-a datorat energiei vii pe care mi-ați transmis-o! Vă mulţumesc mult pentru sângele cald şi curat care vă circulă prin vene! L-am simţit atât de mult, de copleşitor de mult în acești ani, încât nu ştiu dacă aş putea vreodată să fac suficient pentru a vă arăta recunoştinţa mea! Vă mulțumesc şi ne doresc să reuşim, împreună, să transformăm România în Țara unui VIS posibil! Fie să FIM chiar anul acesta!

P.S. Pentru că mulți dintre dumneavoastră mi-au cerut acest lucru, voi încheia de fiecare dată cu aceste informații:

1. Lista pentru semnături: http://liviuplesoianu.ro/wp-content/uploads/2019/08/LPsemnaturi2019.pdf.

2. Pentru orice informații despre strângerea de semnături: domnul Dorel Lăcătuș.

Posted by | View Post | View Group

În timp ce domnii Werner și Barna visează la …

În timp ce domnii Werner și Barna visează la atlanticul ocean peste care vor zbura curând, în timp ce absolut toți candidații despre care e voie să se vorbească se pozează cu gura pâna la urechi alături de marele ambasador strategic, eu voi continua să spun lucrurilor pe nume! Pentru că sunt un om LIBER! Și pentru că eu nu voi încerca nicicând gustul metalic al clanțelor de ambasade…

“Să fim #proamericani… să fim, chiar să fim! Dar să fii #proamerican înseamnă oare următorul monolog?

Vă iubim, sunteți partenerii noștri strategici, practic cei mai buni prieteni de pe planetă! Sigur, sigur, dacă vreți să ne vizitați țara, trebuie să stați la o coadă imeeensă ca să luați, dacă vă ajută bunul Dumnezeu, viză.

Dar, dar… cu toate acestea sunteți extraordinari! Aveți, iată, și petrol și gaze la Marea Neagră… și legea offshore trebuie să fie dată… în așa fel încât să fie bine… să nu fie rău… dacă mă înțelegeți…”

P.S. Pentru că mulți dintre dumneavoastră mi-au cerut acest lucru, voi încheia de fiecare dată cu aceste informații:

1. Lista pentru semnături: http://liviuplesoianu.ro/wp-content/uploads/2019/08/LPsemnaturi2019.pdf.

2. Pentru orice informații despre strângerea de semnături: domnul Dorel Lăcătuș.

Posted by | View Post | View Group

Dacă distrugi inima unui popor, ai distrus acel …

Dacă distrugi inima unui popor, ai distrus acel popor. El nici nu va mai conștientiza că e o colonie. Pentru că el, în realitate, nu va mai fi. De aceea tot spun eu “Fie să FIM!”… Sensul exact acesta este: să ne accesăm inima, sufletul nostru și al poporului nostru. Să înviem inima acestui popor. Este esențial! Fără acest lucru, n-o să reușim absolut nimic, indiferent câte programe vom gândi, indiferent pe cine vom vota… Noi, ca popor, trebuie să ne reînsuflețim, să fim. …Fie să FIM!

P.S. Pentru că mulți dintre dumneavoastră mi-au cerut acest lucru, voi încheia de fiecare dată cu aceste informații:

1. Lista pentru semnături: http://liviuplesoianu.ro/wp-content/uploads/2019/08/LPsemnaturi2019.pdf.

2. Pentru centralizarea semnăturilor și pentru alte informații: domnul Dorel Lăcătuș.

Posted by | View Post | View Group

Revin cu informații de ultimă oră… Numărul …

Revin cu informații de ultimă oră… Numărul de voturi a crescut simțitor, rezultatul a rămas același. Domnul Radu Tudor a făcut ieri un sondaj pe pagina sa. I-a întrebat pe români pe cine aleg Președinte și le-a oferit patru opțiuni: Dăncilă, Tăriceanu, Iohannis, Barna. 7 au ales Barna. 10 au ales Iohannis. 12 au ales Dăncilă. 139 au ales Tăriceanu. Dintre cei patru, pe primul loc a ieșit însă… Pleșoianu, pe care nu l-a trecut în sondaj, cu… 565 de voturi.

Morala? Când oamenii liberi rezonează cu oamenii liberi, statisticile convenabile se defectează grav…

Mulțumesc! Fie să FIM oameni LIBERI! Fie să FIM, oameni LIBERI!

Posted by | View Post | View Group

Mă înclin în fața dumneavoastră, în fața …

Mă înclin în fața dumneavoastră, în fața celor care ați fost alături de mine cu mintea și cu sufletul chiar dacă încă nu ne-am întâlnit direct, în fața celor care îmi transmiteți atât de multe mesaje în fiecare zi, în fața celor care ați fost alături de mine în stradă sau la lansările de carte. În fața tuturor oamenilor liberi și cu inimă vie, mă înclin! Dumneavoastră sunteți TABĂRA mea, singura mea TABĂRĂ!

În acești ani grei, AȚI VORBIT când mulți dintre colegii mei au TĂCUT. Pentru asta, mă ÎNCLIN!

În acești ani grei, NU v-ați călcat în picioare PRINCIPIILE în funcție de context, deși mulți dintre cei cărora le-ați dat votul au făcut-o. Pentru asta, mă ÎNCLIN!

În acești ani grei, NU m-am făcut că nu vă aud strigătul, așa cum nici dumneavoastră NU v-ați făcut că nu îl auziți pe al meu. Mulți dintre cei care au primit încrederea dumneavoastră s-au făcut însă și se fac în continuare că NU VĂ aud și că NU MĂ aud!

Să le VORBIM împreună, atunci!

Posted by | View Post | View Group

DA, acest ins e de aproape cinci ani Președintele …

DA, acest ins e de aproape cinci ani Președintele României…

Proiectul “România lui Werner”… Punctul culminant al discursului Președintelui, momentul în care întreaga sală freamătă de nerăbdare în așteptarea MARII SOLUȚII!

După un crescendo intelectual evident al cuvântării, Președintele Werner concluzionează: “Noi trebuie să-i pregătim pentru meseriile secolului XXI. …Evident!”

…Apoi, Președintele Werner plusează ridicând la maximum nivelul de tensiune pozitivă în rândurile audienței: “…Dar care sunt acestea?”

…După o scurtă tăcere încărcată de speranță și înțelesuri, Președintele Werner face în așa fel încât emoțiile participanților trec dincolo de nivelul suportabilului: “Dragii mei… dacă vă întreb, n-o să știți!”…

…Încordarea era maximă… Aerul stătea să explodeze de atâta SENS, de atâtea SEMNIFICAȚII, de atâta AȘTEPTARE a RĂSPUNSULUI IZBĂVITOR!

…Iar răspunsul Președintelui Werner, DEZNODĂMÂNTUL, rezolvarea tensionatului punct culminant al discursului și al mărețului său PROIECT vine dintr-odată ca un trăsnet direcționat magistral către mințile audienței însetate de înțelepciunea liderului intelectual al națiunii:

Președintele Werner: “…Și nu știe nimeni.”

Posted by | View Post | View Group

Eu pentru ființa aceasta complexă numită OM vă …

Eu pentru ființa aceasta complexă numită OM vă propun să muncim împreună, nu doar pentru “a nu mai fi Iohannis la Cotroceni”…

Suntem ființe complexe, cu foame de pâine – dar și cu foame de stele, cu umblet de picior – dar și cu umblet de gând, cu sete de apă – dar și cu sete de zbor, cu dureri de spate – dar și cu dureri de dor. Și România e, la rândul ei, un organism colectiv, cu foame care trebuie potolită, cu sete care trebuie ostoită, cu dor care trebuie alinat, cu gând care trebuie înălțat, dar și cu spirit care trebuie înviat!

Eu pentru ființa aceasta complexă numită OM vă propun să muncim împreună, nu doar pentru “a nu mai fi Iohannis la Cotroceni”. Cine înțelege cu adevărat ce spun și ce fac știe că propun mult, mult mai mult decât atât… Iohannis sau Băsescu au fost posibili tocmai pentru că nimeni nu a venit să umple cu UMANITATE locul gol. Și atunci, gol fiind locul, ființe subumane l-au “umplut” cu vidul lor…

Fie să FIM!

Posted by | View Post | View Group

O mare parte din temele esențiale în legătură …

O mare parte din temele esențiale în legătură cu care primesc întrebări sunt abordate în cartea pe care am lansat-o anul acesta. Acesta este CUPRINSUL:

1.România – Țara unui VIS posibil ……………………….. 5

După 30 de ani, Sâmburele unui adevărat Proiect de Țară………………………………………………………… 5

Soarele de la miezul nopții ……………………………………… 7

„Viitorul le aparține celor care cred in frumusețea propriilor vise” ‒ Eleanor Roosevelt ……………………….. 9

Ce ne unește cu adevărat… ………………………………………11

2. „Colonia România” – Marele EXPERIMENT
al DEZBINĂRII și UMILIRII …………………………………15

România – o colonie în DEVĂLMĂȘIE ……………………15

Complicități… ………………………………………………………….17

Scrisoare deschisă către Comisia Europeană,
către Parlamentul European, către Consiliul Uniunii
Europene și către mereu „îngrijoratele” ambasade
din România: STOPați exportul de corupție!……………18

România este, pas cu pas, destructurată ………………….23

Făuritorii de zgomot și amuțirea destinului unei națiuni……………………………………………………………..24

Marele experiment global al “societății civile”
care confiscă… societatea. Momentul adevărului:
câte ONG-uri adevărate avem și câte OMG-uri? ……..25

România și EXPERIMENTUL „dictaturii
statului de drept”…………………………………………………….28

Cine nu știe cum a funcționat Vechea Securitate
este o victimă aproape sigură a Noii Securități!……….31

România și radicalii… „liberi”………………………………….33

Statul Securist se transformă chiar în aceste zile
în Statul Nazist. …Noi ce facem? ……………………………..36

Scrisoare către TINERII CU ADEVĂRAT TINERI……42

3. În căutarea OMENESCULUI pierdut………………….44

Lumină din Lumină… De întuneric nu vom scăpa
cărându-l afară din cameră cu roaba! ………………………44

Să vorbești cu spirit tot timpul e mai important
decât să vorbești despre spirit din când în când… …..47

România – o țară a Oamenilor …………………………………55

Trebuie să lucrăm împreună astfel încât libertatea
noastră să reprezinte mai mult decât “șansa”
de a alege între diverse forme de sclavie………………….56

Ce țară e aceea în care ființa omenească nu valorează
nimic? Așa vrem să fie ROMÂNIA noastră? ……………57

DIFERENȚA O FACE UMANITATEA
fiecăruia dintre noi…………………………………………………..62

Daca următoarele 7 puncte vă captează atenția,
atunci – vă rog – dați mai departe acest mesaj! ………..63

Cu un trainic picior în frumosul trecut și cu
un viguros picior în frumoasele lumi posibile
ale viitorului…………………………………………………………..64

Vă propun să fim parteneri de drum……………………….67

4. ȘCOALA – Infuzii de UMANITATE:
OM, nu doar „elev” ………………………………………………..72

Noua Școală – Școala OMULUI ……………………………….75

A început școala. …Să înceapă OMUL!…………………….76

Febra vieții……………………………………………………………..77

Școala omului sec – Partea I
(sau „Despre supraviețuirea inteligenței
în cadrul unei educații formale”) …………………………….79

Școala omului sec – Partea a II-a
(sau „Despre supraviețuirea inteligenței
în cadrul unei educații formale”) …………………………….81

Proba de capacitate. …Care „capacitate”? ………………..82

A început școala. Să înceapă Omul! ………………………… 84

5. MUNCA și ECONOMIA –
Infuzii de UMANITATE: OM, nu doar
„resursă umană” / OM, nu doar „client”……………….. 87

Iluzia eternității costumului „business”………………….. 87

Reforma profundă a relațiilor economice și de muncă…………………………………………………………….. 89

Întreabă-te mereu dacă ceea ce faci aduce ceva
bun pentru oameni! ………………………………………………… 91

Poți schimba lumea reformând ceea ce faci!……………. 94

OM, nu „resursă umană”. OM, nu „bază de date”….. 96

Emoțiile tale pentru BANI……………………………………….100

Exorcizarea marketingului ………………………………………102

Analiștii economici cu gheață în sânge…………………….105

Omul a inventat banii, nu invers…………………………….106

6. TEHNOLOGIA – Către ce ne îndreptăm:
SINGULARITATE sau SOLIDARITATE? ……………..109

5 informații foarte importante pentru
utilizatorii Facebook și Google ………………………………..109

Realizăm noi oare către ce ne îndreptăm?………………..112

Ai prea puțin timp la dispoziție să te informezi?
Nu-i nimic! Facebook te ajută să citești doar titluri…….114

Capcana trivialului tehnologic modern……………………115

Inteligență artificială și inteligență omenească…………117

7. EXTERNE – Rolul României în lumea cea mare ………………………………………………123

România, ambasadorii și irezistibilul
GUST metalic al clanțelor… ……………………………………..123

Adevăratele PRIORITĂȚI: 2% pentru înarmare?
De ce nu 4% pentru dezînfometare? ………………………..126

Radiografia reală a lumii în care trăim…………………….129

Criza refugiaților și rezolvarea ei …………………………….134

Nu putem să depășim decât ÎMPREUNĂ această
veritabilă CUMPĂNĂ A UMANITĂȚII…………………..135

Periculosul joc al clișeelor și singurul țărm
pe care-l văd ……………………………………………………………137

Roexit? NU, Roenter!……………………………………………….139

Oare nu sunt și gări în care am putea noi
să-i așteptăm pe ei?……………………………………………….142

Ei bine, eu chiar nu am de gând să accept
această atitudine de „vătaf luminat”! ………………………143

De ce aș fi eu dușmanul tău?…………………………………145

Și dacă am transforma Casa Poporului în…
Casa Popoarelor!? ………………………………………………..146

8. Depre mine………………………………………………………..157

1 Decembrie 2015: momentul de răscruce………………..167

Calea ADEVĂRULUI în politică………………………………170

Nu vreau să mă încurc în NICIUN ghem pentru
a obține susținere din partea cuiva, oricine ar fi! ……..174

Vom vedea cât de mulți vor dori să meargă
pe acest drum… ……………………………………………………177

NU sunt o piesă pe o tablă de șah la dispoziția
unor jucători din umbră, oricare ar fi ei! ………………….179

Discurs real …………………………………………………………..182

9. Președinte jucător inspirator ………………………………184

De ce m-am hotărât să „candidez”…………………………..185

Falsa luptă cu SISTEMUL……………………………………….185

Președinte – MEDIATOR…………………………………………188

Scrisoarea pe care Iohannis nu o poate scrie… …………189

Sfat pentru domnul Werner …………………………………….191

Exemplul minunat al „#PENALULUI”
Tiberiu Ușeriu și contra-exemplul oribil al
„#IMACULATULUI” Klaus Iohannis………………………193

Bula Președintelui #BULĂ……………………………………….195

Secta din #BULA lui #BULĂ ……………………………………196

„Statul sunt EU!” NU ESTE ca material
Păcatele liderilor politici: Managementul
falimentar al „Omului-Orchestră” …………………………..197

NU campanie electorală, DA campanie umanitară!…..198

În căutarea Omenescului… ……………………………………..203

10. Fie să FIM! Exerciții de UMANITATE… ……………206

Fie să FIM!…………………………………………………………….206

O persoană curajoasă face o majoritate! …………………..208

Există ceva mai puternic decât toate
armatele lumii, iar aceasta este
o idee căreia i-a sosit vremea! ………………………………..210

Cinci minute…………………………………………………………211

„Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus,
dacă vrei să poți să vezi foarte departe…”………………..212

Tupeu de zmeu. Tu şi eu………………………………………..213

Fiinţă omenească romană ………………………………………214

Despre polemică și toleranță……………………………………215

ȘTIRE? ………………………………………………………………..216

Circul ieftin (sau „Despre televiziue și
habitudinea moțăirii orizontale”)…………………………….217

Politica cacofonică………………………………………………….221

De la „Goool” la „imaginea de țară”………………………..222

Cultul mizeriei………………………………………………………224

Lumea e exact așa cum o vezi! ……………………………….227

„Astăzi este ziua liberă a lucrurilor!” ………………………228

Omul din spatele rutinei………………………………………….229

Divinitatea unei dimineți de primăvară…………………..231

Oamenii sunt taine care umblă… ……………………………..232

Să știi sau să fii?…………………………………………………….233

A fi sau a nu fi sincer …………………………………………….234

Cernoziomul unic și irepetabil al fiecărei secunde ……236

Focul care trebuie aprins! ……………………………………….237

Pasărea Phoenix și Hidra ……………………………………….238

Suntem, cu toții, nababi… ……………………………………….239

Cuvânt final …………………………………………………………..241

https://www.edituraprestige.ro/tot-adevarul/romania-tara-unui-vis-posibil.html

Posted by | View Post | View Group

Scriam noaptea trecută că “am nevoie, la rândul …

Scriam noaptea trecută că “am nevoie, la rândul meu, să-mi întindeți mâna dumneavoastră, așa cum este ea – fină, aspră, tânără, ridată”. …Domnul Bîrzu, din Târgoviște, nu-mi poate întinde mâna sa dreaptă. Are o deficiență care nu îi permite să o folosească. Îmi întinde însă mâna sa stângă. Cu mâna sa stângă strânge semnături… pur și simplu pentru că așa SIMTE. …Dacă acest om poate face asta, atunci merită să lupt până la capăt, iar “România – Țara unui VIS posibil” nu e doar un vis!

Fie să FIM!

Posted by | View Post | View Group

Nu-i lăsați să vă manipuleze… Sunteți mult …

Nu-i lăsați să vă manipuleze… Sunteți mult mai mulți decât își permit să vă lase să credeți!

Dacă eu nu reprezint mare lucru și nu sunt un pericol pentru Sistem, așa cum încearcă să vă inoculeze, atunci de ce, din data de 23 iulie, s-a dat ordinul de zi pe unitate ca nimic din ce scriu să nu mai fie preluat și ca aproape toate emisiunile să fie anulate?

Dacă eu „nu sunt cunoscut la sat”, atunci de ce mă sună oameni de la sat, de ce îmi scriu oameni de la sat, de ce mă recunosc pe ulițe oameni de la sat atunci când merg printr-un sat?

Dacă sunt atât de nesemnificativ încât se fac că mă uită în sondajele comandate sau îmi aruncă niște procente în două sondaje din 100, atunci de ce în absolut toate sondajele de pe orice site sau de pe orice pagină/grup de Facebook sunt pe primul loc, de regulă la mare distanță de ceilalți, atunci când dumneavoastră chiar aveți ocazia să vă exprimați?

Dacă nu își fac griji privind candidatura mea, atunci de ce sunt închise pe bandă rulantă conturile celor care mă susțin și care strâng sau vor să strângă semnături?

Dacă ei vă spun: „oricum va lua 2-3 procente”, atunci de ce sunt tot ei atât de disperați să nu ajung să candidez efectiv, făcând tot posibilul să-mi închidă toate căile de comunicare cu dumneavoastră?

…Cine sunt „ei”? Sunt cei care au pus țara noastră pe tava propriilor interese financiare și pe tava intereselor externe. Sunt cei care ne-au băgat în cap, generație după generație, că suntem cei mai proști, cei mai leneși, cei mai răi, cei mai hoți, cei mai corupți de pe planetă. Sunt cei care au așezat în relație de conflict tânărul cu bătrânul, orășeanul cu săteanul, românul din țară cu românul din afara țării, ardeleanul cu munteanul și moldoveanul… Sunt cei care au distrus această țară și care nu vor să ne permită să fim ce am putea fi. De aceea tot repet eu „Fie să FIM” – pentru că EXACT asta am uitat – să FIM! Să FIM acel popor care contează cu adevărat pe scena lumii și care nu se mulțumește să fie băiatul care lustruiește bocancii „salvatorilor”… Să FIM acea țară care se respectă pe sine și care nu se complace în statutul băltit de colonie de mâna a zecea!

Duceți, vă rog, vestea mai departe. Spuneți-le cunoscuților dvs. că un om ca ei, fără servicii în spate, fără trusturi de presă în spate, fără grupuri de interese interne sau externe în spate, fără resursele financiare ale unui partid sau ale unui pseudoindependent susținut puternic de diverși în spate, fără sfori, fără păpușari, DE ORICE FEL, vrea să le dea mâna. Spuneți-le că un om obișnuit, ca ei, cu calități și defecte, dar cu iubire de LIBERTATE, de DREPTATE, de UMANITATE vrea să dea mâna cu ei. Spuneți-le că un om care se știe departe de a fi perfect vrea să le dea mâna pentru a construi ceva împreună, nu pentru a-i minți, în schimbul votului, promițându-le tot felul de lucruri.

Numai dumneavoastră, OAMENII LIBERI ai acestei țări, puteți transforma România în Țara unui VIS posibil! Iar eu, la rândul meu, am nevoie să-mi întindeți mâna dumneavoastră, așa cum este ea – fină, aspră, tânără, ridată… Numai dumneavoastră, fie și cu o singură semnătură, mă puteți ajuta pe acest drum – drumul omului LIBER!

…Fie să FIM, oameni liberi! Și ne-OM număra în curând, oricâți vom fi fiind…

Posted by | View Post | View Group

Vrem cu adevărat să ne ridicăm din țărână …

Vrem cu adevărat să ne ridicăm din țărână sau preferăm să epuizăm mai întâi alfabetul cu nume de stăpâni?

Poporul român este poporul pentru care lupt și voi lupta chiar și în clipele în care mă voi vedea nevoit să-mi storc ultimii muguri de optimism. Cineva trebuie să spună lucrurilor pe nume, chiar cu riscul de a deranja, de a zgâlțâi zona de confort a multora! Și este momentul să repet un lucru care îmi este tot mai clar: vom înceta să fim o colonie (și încă una de mâna a III-a) doar atunci când vom înțelege că faptul de a schimba stăpânii (sau de a-i reasigura de slugărnicia noastră) din cinci în cinci ani nu ne va aduce niciun beneficiu!

Suntem în anul alegerilor prezidențiale. Și avem de ales… Epuizăm alfabetul cu nume de stăpâni sau pricepem, în sfârșit, că nu suntem nici cei mai corupți, nici cei mai leneși, nici cei mai răi, ci un neam care chiar are ceva de spus lumii celei mari, care chiar are un rol foarte important în conjunctura internațională actuală? Vrem cu adevărat să ne ridicăm din țărână sau preferăm să-i împingem acolo pe puținii care mai sunt dispuși să pună astfel de întrebări? Pentru România și pentru poporul român se apropie cu pași repezi momentul adevărului…

…Încercăm să reașezăm, împreună, România în propriul destin? Cei care cred încă în drumul OMULUI LIBER se pot implica în strângerea de semnături. Formularul poate fi descărcat aici: http://liviuplesoianu.ro/wp-content/uploads/2019/08/LPsemnaturi2019.pdf. Pentru centralizarea formularelor și pentru orice alte detalii, vă rog să luați legătura cu domnul Dorel Lăcătuș.

Fie să FIM, oameni liberi!

Posted by | View Post | View Group

Din acest moment, domnule Tăriceanu, pentru mine …

Din acest moment, domnule Tăriceanu, pentru mine ați devenit un politician nefrecventabil! Mult succes în luptele dumneavoastră legendare împotriva Noii Securități, alături de cel care și-a bătut joc de MILIOANE de români care chiar au crezut în “dreptate până la capăt”! …Doamne, ferește!

În 2013, Ponta și-a arătat marele caracter atunci când a propus-o pe Kovesi procuror-șef DNA. Asta se întâmpla la mai puțin de un an după ce am votat masiv și am crezut ca fraierii, milioane de oameni, în „dreptatea până la capăt” promisă de USL. Tot ca fraierii am mers și să-l suspendăm pe Băsescu, 7,4 MILIOANE de români! Și de marele efort colectiv din torida vară a lui 2012 și-a bătut joc marele caracter Ponta. Marele caracter Ponta ne-a spus, în data de 23 mai 2019, cu trei zile înainte de alegerile europarlamentare, că a aruncat la gunoi voturile date de 7,4 MILIOANE de români pentru simplul motiv că l-a sunat pe el Barroso (președintele Comisiei Europene la acel moment) și i-a zis: „Bă, așa nu se poate!”…

Posted by | View Post | View Group

Doar împreună vom reuși anul acesta

Doar împreună vom reuși anul acesta! Vă mulțumesc pentru implicare! Avem de strâns 200.000 de semnături până pe 15 septembrie. Pentru a lucra mai ușor, redau mai jos lista grupurilor din țară unde puteți afla cine, când și unde strânge semnături. …Fie să FIM, oameni liberi!

Grupul general:
https://www.facebook.com/groups/205718899869868/

București:
https://www.facebook.com/groups/262639804288238/

Voluntari:
https://www.facebook.com/groups/481626515620334/

Cluj:
https://www.facebook.com/groups/474108093039143/

Turda: https://www.facebook.com/groups/252142678895211/

Timișoara:
https://www.facebook.com/groups/1552873858347321/

Lugoj: https://www.facebook.com/groups/216132655685948/

Iași: https://www.facebook.com/groups/283082949103394/

Constanța: https://www.facebook.com/groups/598042053922826/

Medgidia:
https://www.facebook.com/groups/247166462734336/

Dolj:
https://www.facebook.com/groups/263517611049698/

Brașov:
https://www.facebook.com/groups/196688317660644/

Galați:
https://www.facebook.com/groups/1096932830463093/

Prahova:
https://www.facebook.com/groups/218567088964022/

Brăila: https://www.facebook.com/groups/514479988966332/

Bihor:
https://www.facebook.com/groups/242627219667717/

Arad:
https://www.facebook.com/groups/1988243164561956/

Argeș:
https://www.facebook.com/groups/210119209638031/

Sibiu:
https://www.facebook.com/groups/653411438353001/

Mediaș: https://www.facebook.com/groups/257468184835503/

Bacău:
https://www.facebook.com/groups/1789411894459993/

Onești:
https://www.facebook.com/groups/1037611736420213/

Mureș:
https://www.facebook.com/groups/268673143903136/

Maramureș:
https://www.facebook.com/groups/242850206517009/

Buzău:
https://www.facebook.com/groups/2137427959822313/

Botoșani:
https://www.facebook.com/groups/243060329624019/

Satu Mare:
https://www.facebook.com/groups/1059669037523847/

Râmnicu Vâlcea:
https://www.facebook.com/groups/178963972961540/

Mehedinți:
https://www.facebook.com/groups/451881061951353/

Suceava: https://www.facebook.com/groups/1627476954041153/

Piatra Neamț:
https://www.facebook.com/groups/228754694401230/

Roman:
https://www.facebook.com/groups/263865394347637/

Gorj:
https://www.facebook.com/groups/265036760719328/

Dâmbovița:
https://www.facebook.com/groups/1089355541220220/

Focșani:
https://www.facebook.com/groups/262460807845537/

Bistrița-Năsăud:
https://www.facebook.com/groups/488786934908400/

Reșița:
https://www.facebook.com/groups/203563853681290/

Tulcea:
https://www.facebook.com/groups/846942328844486/

Olt:
https://www.facebook.com/groups/204899143498611/

Călărași:
https://www.facebook.com/groups/214112965901488/

Slobozia:
https://www.facebook.com/groups/209536689702232/

Alba-Iulia:
https://www.facebook.com/groups/1005138092995258/

Giurgiu:
https://www.facebook.com/groups/198705507496437/

Deva:
https://www.facebook.com/groups/531798737223415/

Hunedoara:
https://www.facebook.com/groups/1870162276378700/

Zalău:
https://www.facebook.com/groups/214888369158497/

Sfântu Gheorghe: https://www.facebook.com/groups/248492755927680/

Bârlad:
https://www.facebook.com/groups/411465356032587/

Vaslui:
https://www.facebook.com/groups/538713286543598/

Alexandria:
https://www.facebook.com/groups/2011485975831640/

Harghita:
https://www.facebook.com/groups/412582899260690/

DIASPORA:
https://www.facebook.com/groups/236058053689939/

Posted by | View Post | View Group

Atunci când îi veți mai vedea la televizor pe …

Atunci când îi veți mai vedea la televizor pe unii politicieni plângându-se de campaniile suburbane și violente organizate în spațiul public românesc, să țineți minte momentul respingerii acestui proiect de lege… Vara aceasta, cu o largă majoritate (272 la 2), proiectul meu de lege a fost RESPINS definitiv. Iată ce prevedea:

“Asociaţia (fundația) se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate: (…) b. când se constată că asociaţia (fundația) acţionează sau militează în sensul schimbării prin violenţă a regimului constituţional, ocupării prin violenţă a sediilor instituţiilor statului, subminării integrităţii teritoriale a României, propagandei in favoarea războiului, violenţei, terorismului, promovării discursului instigator la ură impotriva unei categorii de persoane, când asociaţia (fundația) este declarată de către o instanţă judecătorească sau se declară a fi, sub orice formă, continuatoare sau succesoare în drepturi a unei organizaţii naziste sau a oricărei alte organizaţii interzise prin lege.”

Atașez fragmentul video și stenograma intervenției mele în plen:

“Ce este foarte interesant la acest proiect este că o bună parte din societatea civilă a reuşit să fie cu adevărat senilă, ca şi o bună parte dintre colegii din partea stângă, care au ieşit cu tot felul de declaraţii, spunând, de pildă, că eu încerc să modific legislaţia ONG-urilor, în aşa fel încât, discreţionar, să poată să dispară un ONG, în cazul în care cineva face sesizare pe motiv că nu-şi respectă scopul iniţial. Au sărit ONG-uri renumite, parlamentari renumiţi şi foarte bine “pregătiţi”. Numai că au o problemă şi domnii parlamentari foarte bine “pregătiţi” de la USR şi respectivele ONG-uri. Problema este că respectivul articol nu era deloc schimbat de mine, eu schimbam altceva acolo. Respectivul articol este în vigoare de exact 19 ani, 4 luni şi 27 de zile. ONG-urile habar n-au, respectivele ONG-uri, care este legislaţia în baza căreia funcţionează!

De asemenea, foarte “pregătiţii” parlamentari de la USR habar n-au cum suna legislaţia respectivă!

În rest, mă bucur foarte mult că a fost respins acest proiect legislativ, pentru că nu mi se părea normal să treacă un proiect legislativ care vorbeşte despre ONG-uri declarate în instanţă continuatoare ale unor organizaţii naziste. Nu era în regulă să treacă un astfel de proiect de lege. Era păcat…

Ce îmi doresc foarte mult este să nu mai amânăm respingerea celuilalt proiect de lege pe care l-am conceput împreună cu Şerban Nicolae, cel privind transparentizarea finanţării ONG-urilor şi depolitizarea ONG-urilor de utilitate publică.

Anul trecut era pe lista suplimentară, în sesiunea extraordinară pe care am avut-o în luna iulie. A dispărut de acolo.

Eu zic să rezolvăm şi cu proiectul acesta de lege, ca să ştim o treabă. (Aplauze.)

Mulţumesc.”

Posted by | View Post | View Group

Nu îl cunosc pe acest om

Nu îl cunosc pe acest om! Dar pentru acest om și pentru toți OAMENII LIBERI din această țară voi face în continuare tot ce ține de mine ca să câștigăm împreună în acest an! Dați mai departe, vă rog… Acest om merită toate aplauzele noastre! …De ce? Pentru că ce face e din SUFLET, din CONVINGERE, nu din INTERES! Nu e un propagandist plătit, tot așa cum nici eu nu sunt produsul de marketing al cuiva. E un OM LIBER. Ca dumneavoastră, ca mine…

Fie să FIM, oameni liberi!

Posted by | View Post | View Group

Șerban Nicolae nu mai e lider de grup la Senat …

Șerban Nicolae nu mai e lider de grup la Senat pentru că a contracandidat-o pe Dăncilă#2 la Congres. Ecaterina Andronescu nu mai e ministru la Educație pentru că a contracandidat-o pe Dăncilă#2 la Congres. Restul e gargară…

Președintele nonconflictual al partidului CEX rade tot ce i se împotrivește… Iar cei care o țin în brațe, în PSD, sunt cât se poate de vinovați, indiferent că o fac de frică sau din interes!

Posted by | View Post | View Group

Invit toate forțele naționale, suveraniste din …

Invit toate forțele naționale, suveraniste din România să-și dea mâna. România nu poate fi o monadă de sine stătătoare, fără relații cu exteriorul, dar poate fi o țară liberă și demnă, care contează cu adevărat în lume! Lingătorii de clanțe au deja reprezentare politică. E timpul ca noi, ceilalți, să acționăm ÎMPREUNĂ!

Fie să FIM, OAMENI LIBERI!

Posted by | View Post | View Group

Hans Klemm îi certa, cu un tupeu inuman, pe cei …

Hans Klemm îi certa, cu un tupeu inuman, pe cei care au votat PSD în 2016, la locale și la parlamentare. Acest individ arogant, neofertant intelectual și, pe scurt, absolut insuportabil a călcat în picioare de zeci de ori articolul 41, aliniatul 1 din Convenţia de la Viena (încheiată în dată de 18 aprilie 1961). Acolo scrie foarte clar că până și el, ZEUL-KLEMM, are datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale României!

Însă Dăncilă#2 și Fifor#2 n-au nicio problemă… Conducerea partidului CEX e mulțumită, împlinită, satisfăcută. Ei nu au nimic de spus, de fapt, niciodată. Au doar discuții “excelente”, în cadrul cărora își afișează zâmbetul umil și își primesc sarcinile. În acest timp, an după an, mii de oameni continuă să stea încolonați în fața super-mega-ambasadei supra-omenești ca să se gândească partenerul strategic semi-divin dacă le dă sau nu vize…

Vom vedea în curând câți oameni demni mai suntem pe aici… 2019 e momentul adevărului! Suntem PRIMITORI sau ne-am transformat între timp în colonizați PRIMITIVI? Aceasta este întrebarea…

Posted by | View Post | View Group

Nu am votat bugetul pe 2018 pentru că se aduceau …

Nu am votat bugetul pe 2018 pentru că se aduceau iar vagoane cu bani pentru servicii. Bugetul pe 2019 l-am votat deoarece, pentru prima dată, serviciile nereformate nu au mai beneficiat de creșteri aberante. Acum, după ce doamna Dăncilă#2 a fost consiliată astfel încât să se “regăsească” pe sine, după ce a uitat brusc de abuzuri, de “statul paralel”, Guvernul oferă iar creșteri spectaculoase pentru servicii și pentru Werner, la rectificarea bugetară. …Vai de capul vostru! Dăncilă#2, candidata partidului CEX…

Posted by | View Post | View Group

Îmi pare rău că nu reuşesc să vă răspund de …

Îmi pare rău că nu reuşesc să vă răspund de fiecare dată. Dar vă asigur că mă hrănesc cu toate comentariile dumneavoastră! Sunteți oamenii care îmi oferă mai mult decât voi reuşi eu vreodată să vă ofer. Sunt doar un om, normal, cu calități şi defecte. Dar simt că povestea noastră, povestea acestui popor, poate fi o poveste frumoasă. De-asta m-am apucat eu să apar la televizor, să intru în politică, să candidez… Cred că nu mai e cazul să lăsăm pe nimeni să-şi bată joc de noi… Hai să fim ce NU ne-au lăsat să fim! Mai e încă timp…

https://www.facebook.com/liviuplesoianu.oficial/photos/a.1456823171201424.1073741828.1413816785502063/1877032115847192/?type=3

Posted by | View Post | View Group

În data de 3 aprilie 2016, pe vremea lui Cioloș, …

În data de 3 aprilie 2016, pe vremea lui Cioloș, contracaram cu argumente simple imbecilitatea securistă legată de cartelele preplătite. Redau fără modificări fragmentul video și textul de atunci:

(…fragmentul VIDEO se referă la ADEVĂRATA AGENDĂ a celor care o ţin langa cu schimbarea legii în privinţa “cartelelor prepaid”)
Trăim în “era Internetului”. Orice om cu o tabletă (fără niciun fel de cartelă, nici “prepaid”, nici pe bază de abonament) se poate conecta oricând la orice reţea publică de Internet Wi-Fi. Apoi, poate folosi unul dintre sutele de softuri de comunicare online (de preferinţă unul mai puţin cunoscut şi, deci, mai puţin supravegheat) pentru a conversa cu alt individ care procedează identic. …Un terorist care e capabil să procure şi să detoneze bombe în oraşul unde se află, printre altele, şi sediul NATO nu ştie ce spun eu aici?!? Se va crampona de “Legea BigBrother”?!? Se va crampona de faptul că nu-şi mai poate procura, fără să rişte, “cartele prepaid”?

…Şi atunci nu e ABSOLUT EVIDENT CĂ ALTA E AGENDA celor care o ţin langa cu această temă absolut falsă? Nu e clar că legile astea sunt de fapt pentru supravegherea noastră, nu a teroriștilor?!?

Posted by | View Post | View Group

E a doua oară când, cu un cinism înfiorător, …

E a doua oară când, cu un cinism înfiorător, de robot cipat sau de ființă bizară care aduce doar fizic a om, te urci cu bocancii peste o tragedie și peste durerea unor familii! Blestemul pe care îl reprezinți și care întunecă mintea și sufletul națiunii române trebuie să fie înlăturat! Fie ca cei mai mulți dintre români să te trimită înapoi în gaura NEAGRĂ de unde ai ieșit pentru a distruge această țară!

Deși se încearcă în ce mă privește închiderea oricărei căi de comunicare (inclusiv acolo unde nu m-aș fi gândit NICIODATĂ că se poate întâmpla), oamenii vor duce vestea mai departe: un om LIBER înfruntă o HIDRĂ sinistră! Cei care mă cunosc vor VORBI! Suntem MULȚI!

Fie să FIM, oameni LIBERI!

Posted by | View Post | View Group

Propagandiști siniștri, iar vă urcați pe …

Propagandiști siniștri, iar vă urcați pe tragedii, iar folosiți moartea și durerea pentru a vă perpetua statutul de intangibili? Țineți neapărat ca SRI să facă cercetare penală exact cum făcea Vechea Securitate și vă folosiți de moarte și durere pentru asta?

1. Cine e zdravăn la cap pricepe imediat că SRI nu are de ce să facă cercetare penală! Fosta Securitate făcea. Decizia CCR care a scos SRI din interceptări e o Decizie prin care Noua Securitate a fost lovită în moalele capului.

2. Tudorel Toader este unul dintre cei doi judecători CCR care s-au opus atunci, care nu au fost de acord ca SRI să iasă din interceptări. Am spus-o din clipa în care am auzit că vor să-l pună ministru la Justiție… Mulți români încă nu știu asta și încă îl pun în icoane…

3. Din nefericire, Cioloș și Prună au dat OUG 6/2016, care a venit peste Decizia CCR și care zice așa: “Prin excepţie, organele Serviciului Român de Informaţii pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală”.

4. Din nefericire, la Senat, OUG 6/2016 a trecut tacit, deși acolo e președinte un legendar luptător împotriva abuzurilor… Din nefericire, la Camera Deputaților, OUG 6/2016 e ținută prin sertare…

5. Ce spune ființa Dogioiu e o mizerie securistoidă și o minciună de trei lei! Ca de obicei… În primul rând, dacă nu vrem ca SRI să fie Noua Securitate, atunci nu avem de ce să ne dorim ca SRI să facă cercetare penală, așa cum făcea Vechea Securitate… În al doilea rând, mizerabila OUG 6/2016 e încă în vigoare. Deci, oricum, SRI poate face în continuare tot ce țipă Dogioiu că nu mai poate face… Dar ce să ceri de la Dogioiu, adică de la ființa care cerea arestarea judecătorilor CCR!?

Posted by | View Post | View Group

Procurorul morții NU a respectat LEGEA

Procurorul morții NU a respectat LEGEA! Punct. Cine îi mai apără pe ăștia e #PĂRTAȘ! Punct. Nu există NICIO SCUZĂ pentru cei care se lasă manipulați de propagandiștii acestui Sistem sinistru! Sunt absolut toți #PĂRTAȘI!

Codul de procedură penală, art. 159, alin. (14):

“În mod excepţional, percheziţia poate începe fără înmânarea copiei mandatului de percheziţie (…) în următoarele cazuri:

b) dacă există suspiciunea că în spaţiul în care urmează a se efectua percheziţia se află o persoană a cărei viaţă sau integritate fizică este pusă în pericol;”

Posted by | View Post | View Group

Tot ce spune Cumpănașu despre această tragedie …

Tot ce spune Cumpănașu despre această tragedie sinistră, despre cum a fost ucisă violent nepoata sa, deși Alexandra SUNASE DE TREI ORI LA 112, e perfect adevărat! Marile autorități ale statului NU au făcut absolut nimic! STS e un dezastru național cu repetiție!Justiția morții se mișcă fulgerător dacă cineva trebuie plimbat cu cătușe prin fața camerelor, dar întârzie o acțiune până când o fată nevinovată MOARE ucisă cu bestialitate! Iar dacă e adevărat că niște polițiști nu au intervenit, deși se auzeau țipetele fetei, pe motiv că nu aveau încă mandat – NU mai au ce căuta în funcție! Era vorba despre viața unui om!!! Sunt convins că nu îi dădea nimeni afară dacă interveneau chiar și fără mandat. Și chiar dacă erau dați afară, erau cu conștiința împăcată!

Toți cei vinovați trebuie zburați, urgent! Și poate începem să pricepem, după cazul Sorina și după cumplitul caz Alexandra, că sistemul ăsta nenorocit pe care unii oameni manipulați îl apără e un sistem criminal. Sistemul ucide!

Posted by | View Post | View Group

Un răspuns pentru doamna Bruynseels

Un răspuns pentru doamna Bruynseels: Proiectele nu pot fi separate de oamenii care le propun…

Despre OAMENI trebuie să vorbim, doamna Bruynseels, înainte de toate! Infinit mai important este ca alegătorul român să se orienteze în funcție de calitatea umană a candidaților. Pentru că, altminteri, vom continua să ne încolonăm pentru a vota VORBE, fără să căutăm mai întâi OMUL din spatele vorbei… Așa s-a întâmplat în cazul Băsescu, așa s-a întâmplat în cazul Iohannis. Mai mult, pe logica discuției despre proiecte și doar despre proiecte, ar însemna să ștergem brusc cu buretele tot, să nu mai ținem cont de nimic din trecutul unor personaje politice. Dar, cu toată dragostea:

– Eu chiar n-am de gând să-l ascult pe Iohannis vorbind despre proiecte! Voi vorbi exact despre PERSOANA Iohannis, despre modul cum s-a raportat la români, despre cum a călcat în picioare Constituția, despre cum s-a transformat în primul turist al țării, despre paltonul aruncat pe mașină, despre rânjetul lui care spune infinit mai mult despre el decât 10 ore de discuții despre… proiecte. Deci cred, dimpotrivă, că despre PERSOANA IOHANNIS TREBUIE să vorbim!
– Pe doamna Dăncilă nu o mai pot asculta vorbind despre proiecte! A urcat pe scenă, cu mine, anul trecut, la marele miting împotriva abuzurilor. Iar acum, brusc, PERSOANA Dăncilă ne spune că a fost plecată nouă ani din țară și n-a auzit nimic despre Noua Securitate… Deci cred, dimpotrivă, că despre PERSOANA DĂNCILĂ TREBUIE să vorbim!
– Pe domnul Tăriceanu îl pot asculta vorbind despre proiecte. Să nu fie însă proiectul offshore (gaze și petrol la Marea Neagră), proiectul „Isărescu reales la al 1.497-lea congres”, proiectul „să-l reevaluăm pe Ponta”, ori proiectul „să nu-l suspendăm pe Iohannis orice ar face”. Deci cred, dimpotrivă, că și despre PERSOANA TĂRICEANU TREBUIE să vorbim!
– Pe domnul Ponta nu îl voi asculta niciodată vorbind despre proiecte. Și-a bătut joc de MILIOANE de români în 2012 (telefonul lui Barroso a fost mult mai important pentru el decât votul dat, la 40 de grade, de 7,4 MILIOANE de români) și 2013 (a propus-o pe Kovesi la DNA). Deci cred, dimpotrivă, că despre PERSOANA PONTA TREBUIE să vorbim!
– Pe NE-excelența sa, ambasadorul Hans Klemm, nu îl pot asculta vorbind despre proiecte. Pentru că și-a permis să certe poporul român pentru cum votează, și-a permis să se amestece în treburile interne ale țării mele stabilind el ce legi sunt bune și ce legi nu sunt bune și, nu în ultimul rând, și-a permis acum câțiva ani, chiar pe pagina oficială a ambasadei, să aplaude acțiunea ANAF-ului din vremea lui Cioloș, acțiune prin care 5 televiziuni urmau să fie aruncate în stradă. Deci cred, dimpotrivă, că despre PERSOANA KLEMM TREBUIE să vorbim!
– Eu chiar n-am de gând să-l ascult pe Băsescu vorbind despre proiecte! 10 ani oribili cu acest personaj mi-au fost suficiente… Am fost în 2012 să-l suspend ca PERSOANĂ, cu tot cu proiectele lui! Deci cred, dimpotrivă, că despre PERSOANA BĂSESCU TREBUIE să vorbim!
– Eu chiar n-am de gând să o ascult pe Kovesi vorbind despre proiecte! Să mă intereseze proiectele ei „europene” când știu cum a acționat, ce protocoale secrete sinistre a semnat, prin ce sufragerii s-a perindat? Nu, PERSOANA Kovesi nu are despre ce proiecte să-mi vorbească vreodată! Deci cred, dimpotrivă, că despre PERSOANA KOVESI trebuie să vorbim!
– Pe domnul Barna nu îl pot asculta vorbind despre proiecte, în condițiile în care ne propune „pastila albastră” din Matrix, dar ani de zile a înghițit cu maximă satisfacție „pastila roșie” în cantități astronomice (contracte cu instituții de stat conduse de oameni din PSD). Domnul Barna încurcă ipocrit pastilele… Deci cred, dimpotrivă, că despre PERSOANA BARNA TREBUIE să vorbim!

A vorbi despre marile probleme de caracter și atitudine ale unor contracandidați nu e „atac la persoană”, ci responsabilitate față de alegători!

Sunt de acord cu propunerea dumneavoastră de a vorbi despre proiecte. Dar discuția despre proiecte e doar vorbă în vânt dacă nu deschidem ochii mari pentru a vedea și cum e de fapt omul care ne propune proiecte. A vorbi despre cine sunt de fapt oamenii care propun diverse proiecte nu e a-i „ataca” sau „a-i vorbi de rău”. E a fi cu adevărat responsabil față de cei care votează, a prezenta realitatea exact așa cum este ea astfel încât cei care aleg să-și exprime opțiunea cu adevărat în cunoștință de cauză.

Fie să ȘTIM, fie să VORBIM, fie să FIM!

Posted by | View Post | View Group

Cu cât mai multe participări în emisiuni vor …

Cu cât mai multe participări în emisiuni vor fi, brusc, anulate, cu cât mai multe sondaje online, de presă, vor avea brusc amnezii în ce privește numele meu, cu cât mai multe materiale televizate vor vorbi inclusiv despre candidații independenți Pandele și Stanoevici, făcându-se, tot brusc, că nu exist, cu atât mai DETERMINAT voi fi și cu atât mai clar va reieși larga susținere de care mă bucur! De ce această susținere? Simplu: pentru că oamenii vor oameni, pentru că eu nu fac jocul NIMĂNUI, pentru că sunt cu adevărat un OM LIBER! Și așa voi rămâne!

Fie să FIM, OAMENI LIBERI! Tot respectul meu merge către dumneavoastră!

Posted by | View Post | View Group

Domnul Tăriceanu îl vrea pe Ponta le guvernare …

Domnul Tăriceanu îl vrea pe Ponta le guvernare și i s-ar părea, spune apăsat „o soluție FFFOARTE bună”. …Doamne, ferește!

Mi se pare pur și simplu dizgrațios și revoltător faptul că vă încolonați toți să negociați cu Ponta! În 2013, Ponta și-a arătat marele caracter atunci când a propus-o pe Kovesi procuror-șef DNA. Asta se întâmpla la mai puțin de un an după ce am votat masiv și am crezut ca fraierii, milioane de oameni, în „dreptatea până la capăt” promisă de USL. Tot ca fraierii am mers și să-l suspendăm pe Băsescu, 7,4 MILIOANE de români! Și de marele efort colectiv din torida vară a lui 2012 și-a bătut joc marele caracter Ponta. Marele caracter Ponta ne-a spus, în data de 23 mai 2019, cu trei zile înainte de alegerile europarlamentare, că a aruncat la gunoi voturile date de 7,4 MILIOANE de români pentru simplul motiv că l-a sunat pe el Barroso (președintele Comisiei Europene la acel moment) și i-a zis: „Bă, așa nu se poate!”…

Posted by | View Post | View Group

PSD înseamnă oamenii care au votat acest partid, …

PSD înseamnă oamenii care au votat acest partid, nu CEX! Voi ați deturnat un partid și l-ați transformat în Partidul CEX… Oricâte sondaje și largi susțineri ați mima, eu tot voi candida! …Pentru că eu chiar am caracter, “caracterelor”!

Pe fostul președinte PSD, căruia îi țineați trena pentru a vă promova în funcții, l-ați înmormântat simbolic în chiar ziua încarcerării sale! Exact asta ați făcut, “caracterelor”! Brusc, aflat în drum spre închisoare, voi “nu mai comentați deciziile justiției”…

Da, Dăncilă, Dragnea te-a creat! Da, Dăncilă, în fața lui Dragnea tu n-ai spus nimic cât ți-au convenit funcțiile în care ai fost propulsată! Da, Dăncilă, cu toate astea, ai considerat firesc să spui “nu comentăm deciziile justiției” atunci când cel care te ridicase din anonimat a fost vârât la pușcărie a doua zi după alegeri, folosit fiind deopotrivă ca miză electorală și ca trofeu electoral!

Da, Fifor, da, Teodorovici… Și voi ați spus exact același lucru: “subiectul Justiție nu mai există pentru noi”! Cum puteți dormi noaptea, “caracterelor”? “Caracterelor”, cum se face de spune lucrurilor pe nume tocmai cel care l-a criticat pe Liviu Dragnea când voi tăceați “eficient”? Da, “caracterelor”, eu sunt cel care l-a criticat nonstop pe Dragnea, direct și public, pentru ezitările în lupta împotriva Noii Securități! Da, “caracterelor”, eu nu m-am ridicat în picioare să-l aplaud la congresul PSD din 2018, atunci când unii candidați n-au putut să se exprime! Da, “caracterelor”, tot eu sunt cel care s-a ridicat în picioare la congresul din 2019 și a VORBIT despre mizeria programării sentinței sale la o zi după alegeri! Da, “caracterelor”, adevărul a fost rostit nu de voi, ci de acela care n-a intrat niciodată în biroul lui Dragnea pentru funcții, care nu i-a cerut niciodată nimic! Pentru că asta e diferența dintre mine și voi, “caracterelor”: eu îl voi apăra PUBLIC până și pe Werner dacă “justiția” îl va abuza! Deși consider că ar trebui să viziteze pe termen lung spațiile mici și cu garduri ale Justiției, pentru cât rău i-a făcut acestei țări, până și pe Insul din Deal l-aș apăra dacă “justiția” l-ar abuza! Pentru că la mine contează Principiile, “caracterelor”, nu Interesele!

Puteți mima oricâte CEX-uri, Congrese și sondaje, “caracterelor”. Eu tot voi candida anul acesta! Și, chiar dacă vor fi trei oameni care îmi vor da VOTUL lor, eu tot voi fi mulțumit că voi fi VORBIT ca un om, nu ca un politruc căruia i se tot schimbă CIP-urile! Pentru că eu chiar am caracter, “caracterelor”!

Posted by | View Post | View Group

Viorica Dăncilă va candida din partea partidului …

Viorica Dăncilă va candida din partea partidului CEX. Eu voi candida din partea românilor, a oamenilor care au crezut și în 2012, și în 2016 în posibilitatea:
– de a ne ridica din genunchi (nu de a lustrui fericiți pantofii altora);
– de a avea o justiție adevărată (nu una care distruge sufletul unui copil târându-l pe jos la propriu);
– de a reașeza România în destinul său de țară menită să creeze punți între țări (nu de stat vasal mulțumit să fie mereu mutat de alții pe o tablă de șah ce nu-i aparține);
– de a reașeza ființa omenească în centru și de a reumaniza profund societatea, politica, educația, relațiile de muncă (nu de a continua să construim castele de nisip care se vor răsturna la cea mai mică adiere de vânt);
– de a face politica OMULUI LIBER (nu de a fi marioneta unor grupări, interne sau externe, de interese economice sau politice, din zona ieșită din matcă a serviciilor sau a altor organizații metastatale);
– de a prețui rădăcinile spirituale și culturale ale acestui neam (nu de a deveni clone lipsite de identitate proprie încolonate spre prăpastia așa-zisului “progresism”);
– de a aduce în prim-plan oameni curați și dornici să-și ajute semenii (nu politruci și ipocriți înregimentați care mimează prost grija față de ființa omenească)!

Invit toate partidele care țin la rădăcinile acestui neam să-și dea mâna și să mergem împreună pe acest drum! Vă invit pe dumneavoastră, oamenii DEMNI și LIBERI ai acestui neam, să dăm mână cu mână și să încingem o HORĂ VIE a UNIRII care să învingă orice calcule politice meschine, orice planuri oculte care se fac peste noi și peste toate!

Voi candida ca independent la alegerile prezidențiale din acest an, cu susținerea tuturor celor care cred în acest mesaj! La 30 de ani de la Revoluție, FIE să triumfe curajul, nu frica, FIE să triumfe dreptatea, nu injustiția, FIE să triumfe vorba LIBERĂ a OMULUI LIBER, nu tăcerea vinovată, FIE să triumfe ROMÂNIA, nu… “Românica”!

Fie să FIM, OAMENI LIBERI!

Posted by | View Post | View Group

Probabil ultimul meu mesaj către un CEX PSD… …

Probabil ultimul meu mesaj către un CEX PSD…

Să ținem cont, să nu uităm niciodată că oamenii care ne votează nu vor doar pâine, ei nu sunt doar un mare stomac… Sunt oameni demni, cu coloană vertebrală, care vor pâine, cum vrem cu toții, dar care nu sunt dispuși să se târască pentru a primi acea pâine!

La aproape 30 de ani de la Revoluție, ce vă rog eu astăzi, indiferent cum votați, este să votați astfel încât să triumfe adevărul, nu ipocrizia!

Să triumfe curajul, nu frica!

Să triumfe vorba liberă a omului liber, nu tăcerea vinovată!

Să triumfe dreptatea, nu injustiția și, mai mult decât orice, să triumfe România, nu „Românica”!

Votați pentru România, oameni liberi!

Fie să fim!

Vă mulțumesc!

Posted by | View Post | View Group

Urmăriți, vă rog, acest fragment și …

Urmăriți, vă rog, acest fragment și spuneți-mi apoi dacă mergem împreună, dacă lucrăm și luptăm împreună pentru a readuce România în propriul destin. Eu nu sunt un politruc, nu sunt un ipocrit înregimentat! Voi spune mereu, perfect LIBER, ce simt și ce gândesc! De aceea se tem de mine, PENTRU CĂ NU MĂ POT CONTROLA, nici cei din afara țării, nici cei din interiorul țării, nici cei din afara PSD, nici cei aflați vremelnic la conducerea PSD!

Fie să FIM, oameni liberi! Împreună?

Posted by | View Post | View Group

Doamna Dăncilă, doamna Firea și domnul …

Doamna Dăncilă, doamna Firea și domnul Tăriceanu consideră că e în regulă să se întâlnească și să încerce alianțe cu acest personaj… Să vă fie de bine! Eu NU am ce discuta cu unul care ne spune nonșalant că și-a bătut joc de 7,4 MILIOANE de români! Negociați voi și faceți alianțe cu Ponta… Doamne, ferește!

Urmăriți acest fragment video, din campania pentru europarlamentare:

Victor Ponta, președinte Pro România, despre cum a fost el “pro-european” bătându-și joc de votul dat de 7,4 MILIOANE de români:

“Sunt proeuropean pentru că în 2012, deși au votat 90% să-l demită pe Băsescu, m-am întâlnit cu domnul Barroso care mi-a spus “BĂ, în Europa nu se face așa, voi ce drum alegeți?” …și atunci am zis că mai bine mai stau cu Băsescu 2 ani decât să ies din Europa!”

…plus, un BONUS de la PONTA:

“Pe 26 mai mă duc și la referendumul lui Iohannis și votez DA!”

Posted by | View Post | View Group

Când te temi de VOCEA OMULUI LIBER, atunci te …

Când te temi de VOCEA OMULUI LIBER, atunci te răzgândești și te adăpostești… Ultra-democrata doamnă Dăncilă spunea pe 14 iunie că vom face congres pentru desemnarea prezidențiabilului PSD, congres unde candidații vor VORBI și își vor expune propria platformă. …Între timp, am VORBIT la celălalt congres, cel din 29 iunie. Iar deranjul a fost atât de mare, încât s-a luat hotărârea să nu mai VORBESC deloc. Ca atare, nu mai vin candidații, la Congres, să VORBEASCĂ LIBER, să CONVINGĂ, să-i audă toată România și să fie VOTAȚI, ci “se decide candidatul în CEX”.

Super-democrație! Cât de FRICĂ vă e de un OM LIBER, care VORBEȘTE LIBER… Asta spune totul despre voi. Dar veți afla în câteva luni părerea românilor despre ce faceți acum. Eu voi candida pentru OAMENII LIBERI din această țară! În rest, inflație de politruci…

Viorica Dăncilă, 14 iunie 2019: “Cred că pentru candidatul la prezidenţiale trebuie să avem un congres separat, un congres în care să ne raportăm numai la alegerile prezidenţiale, în care candidaţii să vină cu propria lor platformă pentru a câştiga alegerile prezidenţiale.”

Posted by | View Post | View Group

Cred că am vorbit de zeci de ori despre faptul …

Cred că am vorbit de zeci de ori despre faptul că Iohannis nu respectă nimic: recomandările Comisiei de la Veneția, Constituția României, bunul-simț… Am spus de la bun început că nu particip la acest referendum costisitor și inept. Pentru că nu a fost nimic altceva decât o mânărie de colț de bloc! Iohannis a jucat alba-neagra cu poporul român, asta a făcut… “Asta are, asta n-are, iar v-am dat o țeapă mare!”

Posted by | View Post | View Group

“Nu poate exista o politică veritabilă fără …

“Nu poate exista o politică veritabilă fără consecvenţă!”
Corneliu Coposu, în “163 de vorbe memorabile ”

23.07.2017, știre: “Liviu PLEȘOIANU vrea scaunul lui Iohannis! Desi mai sunt doi ani pana la alegerile prezidentiale din 2019, un parlamentar PSD si-a anuntat deja candidatura la functia suprema in stat.”

26.05.2019, știre: “Gabriela FIREA: Nu îmi doresc să candidez la președinție! Nu mi-am dorit si nu imi doresc sa candidez la Presedintie. Imi doresc, insa, sa am sanatate si sustinere, sa finalizez cu bine proiectele pentru Bucuresti.”

18.06.2019, știre: “Viorica DĂNCILĂ: Nu candidez la preşedinţie. Vrem un candidat care să ne reprezinte! Cred că preşedintele partidului este cel care efectiv strânge rândurile în spatele candidatului pentru prezidenţiale şi asta vom face. Nu aş vrea să se interpreteze ca un semn de slăbiciune faptul că nu voi candida, dăm dovadă de realism.”

Posted by | View Post | View Group

Procente, calcule, gândiri, răzgândiri, …

Procente, calcule, gândiri, răzgândiri, tabere… Pierdem esențialul! Pe mine nu mă interesează nimic din toate astea. Mă interesează doar ca România să nu mai fie majordomul nimănui, ca țara noastră să se regăsească pe sine și ca românii să aibă la vot alternativa uman-sănătoasă oferită de cineva care se încăpățânează să nu facă jocul NIMĂNUI! Eu nu am de gând să mă las modelat de NIMENI!

Cel mai mare curaj este acela de a-ți asuma public libertatea interioară, acela de a fi un om autentic într-o mare de surogate.

Voi candida, așa cum am spus. Eu nu mă răzgândesc din trei în trei luni, cum fac alții… Fie să FIM, oameni LIBERI! Și ne-OM număra în câteva luni…

Posted by | View Post | View Group