Cine sunt?

“…Se făcea că mă aflam pe un vârf de munte foarte înalt şi că nici un alt suflet nu mai era prin preajmă. Singurătatea-mi era totală şi nimic, nici măcar cerul nu schiţa vreo mişcare. Mintea mea se oprise de asemenea, iar eu nu mă mai găseam nicăieri. Parcă nu mai era nimic din cele ce fuseseră – nici corpul meu, nici mintea mea, nici oraşe, nici oameni, nici Pământ, nici Univers…, era ca şi cum nici n-ar fi fost…

…Doar infinitul albastru părea să existe – eternul vid monocrom. În rest… nimic; de-ar mai fi fost vreun rest. …Dar nu mai era, nu mai putea fi! Totul era inclus – atât corp, cât şi minte, oraşe şi oameni, mări şi oceane, Pământ şi Univers. Din mine şi din Tot mai rămăsese doar albastrul, … – Totul.”

Liviu Pleşoianu